Treceți la conținutul principal

O lume salbatica



Trăim timpuri de confuzie morala, dezechilibru politic şi goliciune sufleteasca. Era tehnologiei ar fi trebuit sa ne deschida mai mult mintile si inimile, să fim empatici cu cei care suferă, să putem să rezolvăm problemele care exista astazi. Azi, avem mai multe funcţii, dar mai puţină inteligenţă, mai mulţi consilieri şi lideri, dar mai multe probleme... Posibilităţi mari de îmbogăţire, dar sanse mai mici de a ne valorifica oamenii cu potential. Case mari, inimi mici...
Am privit ce se intampla in Ucraina si m-am intristat... Sunt varsari de sange, oameni raniti, confuzia si violenta a atins cote alarmante. Acestea sunt consecintele sistemul politic corupt. Politicieni care cauta sa aiba mai multa putere si oamenii de rand care doresc sa traiasca mai demn si mai bine, cautand cu ardoare siguranta si libertate. Nevoile fundamentale si firesti ale oamenilor nu ar trebui rezolvate prin violenta si cruzime, ci prin comunicare si deschidere, armele care inlatura revoltele si luptele de strada.
Cand am vizitat Ucraina, prin 2006, am vazut regiuni sarace la ţară, erau campii cat vezi cu ochii. La oras, era alta situatie... Am vazut Kievul si mi-a placut, un oras frumos, dar mai ales pasnic, cu oameni primitori si deschisi. Sper sa se termine cu bine, desi asa cum am invatat si noi, romanii, la Revolutia din '89, violenta duce la rani, morti si alte drame. Iar multi mor, ca altora sa le fie mai bine, desi nu exista nicio garantie ca totul se schimba spre bine oamenilor.
Traim intr-o lume salbatica, vorba cantecului:

Wild world

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

,,Ramuri de migdal înflorit” – O lecție despre speranță și renaștere

  „Ramuri de migdal înflorit” , de Van Gogh, este unul dintre tablourile pe care artistul le-a pictat în puținele momente de fericire pe care le-a avut. Pictura a fost realizată în februarie 1890, ca un cadou pentru nepotul său nou-născut, fiul fratelui său Theo, care a primit numele Vincent. Migdalul înflorit simbolizează renașterea, speranța și noile începuturi. Înflorește la începutul primăverii, uneori chiar în februarie, devenind un simbol al triumfului vieții asupra iernii. Este o lecție despre speranță și despre fericirea care se naște din fragilitate și din înrădăcinare în solul vieții. O pictură care ne deschide ochii spre frumusețe și inima spre lucrurile care contează: să te oprești și să privești, să respiri, să admiri cerul, să descoperi adevăratele bucurii. Astăzi, tabloul poate fi admirat la Muzeul Van Gogh din Amsterdam , unde rămâne o mărturie a sensibilității și talentului unic al pictorului. ,,Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.” ,,Î...

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...

Lasă iubirea să fie farul tău

  Viața e atât de efemeră – o clipire, iar noi suntem mai fragili decât ne place să credem… Aș spune că suntem „fluturi de o zi”. Nu primim niciun contract de garanție când venim pe lume – cel mult o promisiune de a fi parteneri în propria noastră existență. Și chiar și această promisiune se rupe uneori: viața ne pune la încercare, ne cere un preț mare în lacrimi și durere. Nimeni nu ne garantează că vom fi fericiți, că ziua de mâine ne aparține, că „vom face…” sau „vom fi…”. Tot ce avem cu adevărat este darul de astăzi. Clipa pe care o respirăm acum este singura care ne aparține. Ne pierdem ușor viața, dar mai trist este că ne pierdem în detalii, în lucruri mărunte, uitând să prindem sensul vieții și al suferinței. Toate lucrurile prin care am trecut m-au întărit, dar nu m-au înrăit. Știu ce înseamnă să suferi, să pierzi oameni dragi, să cazi și să te ridici. De aceea, încerc să valorific clipa: să dăruiesc, să iubesc, să fac bine, să alin – așa cum pot, prin cuvânt. Tragic nu est...