Treceți la conținutul principal

Zbor frânt...




Am urmarit cu emotie si nerabdare, in seara fatidica de luni, 20 ianuarie, cum autorităţile româneşti se ocupau cu căutarile celor 7 români răniţi în accidentul de avion, din Munţii Apuseni. Speram într-un deznodământ fericit ca miloane de români, însă nu a fost aşa cum ne-am aşteptat cu toţii. Şi asta nu pentru că accidentul ar fi pus capăt speranţelor acelor raniti, ci pentru că cei care conduc această ţară nu s-au implicat suficient, nu au coordonat cum trebuie aceasta operaţiune, nu au învăţat nimic din dramele asemănătoare, sunt preocupaţi mai mult de interesele personale decât de dramele românilor. 
Cum e posibil ca acei oameni minunaţi, (cei 5 doctori si 2 piloti) care si-au riscat viaţa şi salveaza mii de oameni să scape cu viaţă din acel accident, dar sunt pe cale să moară de frig in munti, (chiar 2 dintre ei au decedat) pentru că autorităţile şi cei abilitaţi sunt buimaci şi incompetenţi. Multă nepasare si lipsa de implicare.
Cum e posibil să-i caute timp de 7 ore si sa fie incapabili să-i localizeze cu toata tehnologia sofisticata care se pare ca mai mult i-a derutat, decât i-a ajutat? E revoltator si te simti neputincios, indurerat, furios...
Le-au dat o palmă celor din fruntea tarii, cei 3 localnici, sateni simpli, dar inimosi, care au fost ghidati de instinct divin, iubire faţă de semeni, luciditate si mult curaj. Ei sunt Eroi pentru au ajuns la timp, ei impreună cu pilotul Adrian Iovan, care a adus oamenii in viata la sol...
Sunt multe intrebări care nu-şi găsesc răspunsul... Rămân doar lacrimi, păreri de rău, multă frustrare şi durere...
Ce a rămas în urma unui zbor frânt? Speranţe spulberate, vieţi frânte şi "vinovaţii fără vină' care pasează responsabilitatea de la unul la altul, plus ca mai dau dovada si de cinism, prostie si aroganta prin felul cum reactioneaza...
A murit un chip luminos, cu inima de inger, aceste medic rezident, Aurelia Ion, care avea visuri mare si toata viata inainte... Alaturi de ea, si-a pierdut viata, pilotul, Adrian Iovan, care i-a adus in viata pe multi, cu multe riscuri...
Sunt bani pentru catedrale, dar nu sunt bani pentru sistemul medical, sunt bani pentru mobilierul parlamentului, dar nu sunt bani pentru mijloace de transport sigure.
Sa fii nevoit sa zbori cu o rabla nesigura pentru a salva vieti. Cate tragedii mai trebuie sa aiba loc pentru a se schimba ceva? Ne revoltam doar atunci cand se intampla o tragedie de genul asta, iar apoi totul se uita... E ca un foc de paie care se aprinde si apoi se stinge repede... E revoltator, nedrept si inuman...
Nimic durabil nu se intemeieaza pe indiferenta si egoism...
Restul e tacere...

 Pilotul, Adrian Iovan şi studenta la Medicina, Aura Ion, morţi în accidentul aviatic

Lacrimi in cer si ... pe pământ!


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Puterea gesturilor care luminează

  Eu cred că nu trebuie să aşteptăm un moment special pentru a dărui sau pentru a ne arăta iubirea faţă de cei din jur. Fiecare clipă este preţioasă și poate deveni prilejul perfect pentru un gest care aduce lumină. În fiecare zi ar fi bine să ne raportăm la verbul „a dărui”. Este cel mai frumos cuvânt, ce ne învaţă semnificaţia cuvântului „OM” „A dărui” şi „a primi” sunt două acțiuni care nu pot fi separate pe deplin. Atunci când oferim din toată inima, primim în schimb o bucurie care ne luminează chipul. Îmi dau seama că puterea de a dărui vine de la Dumnezeu, iar ca dăruirea să fie autentică trebuie să fie necondiţionată, fără a aştepta să ni se ofere ceva în schimb. Valoarea unui dar nu stă în bani, ci în încărcătura sufletească pe care o punem în el. Putem dărui un zâmbet, o rază de soare celor apăsați de tristeţe, un gând de lumină celor cuprinși de întuneric. Putem oferi iubire, bunătate, bucurie, speranță și sprijin celor care au mai puţin decât noi. Să fim asemenea arboril...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

,,Ramuri de migdal înflorit” – O lecție despre speranță și renaștere

  „Ramuri de migdal înflorit” , de Van Gogh, este unul dintre tablourile pe care artistul le-a pictat în puținele momente de fericire pe care le-a avut. Pictura a fost realizată în februarie 1890, ca un cadou pentru nepotul său nou-născut, fiul fratelui său Theo, care a primit numele Vincent. Migdalul înflorit simbolizează renașterea, speranța și noile începuturi. Înflorește la începutul primăverii, uneori chiar în februarie, devenind un simbol al triumfului vieții asupra iernii. Este o lecție despre speranță și despre fericirea care se naște din fragilitate și din înrădăcinare în solul vieții. O pictură care ne deschide ochii spre frumusețe și inima spre lucrurile care contează: să te oprești și să privești, să respiri, să admiri cerul, să descoperi adevăratele bucurii. Astăzi, tabloul poate fi admirat la Muzeul Van Gogh din Amsterdam , unde rămâne o mărturie a sensibilității și talentului unic al pictorului. ,,Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.” ,,Î...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...
3 comentarii
Citiți mai multe