Oamenii vin şi pleacă din viaţa noastră,
fără să ne întrebe, fără să ne anunţe, fără un cuvânt… Uneori, ei pleacă pentru
că nu-şi mai găsesc locul lângă noi, alteori doresc să rămână însă nu ştiu cum
să ne-o arate, nu mai găsesc drumul către noi…
De multe ori, viaţa alege în locul lor…
Moartea, boala, accidentele, neînţelegerile aleg ca ei să ne fie luaţi… şi nu
avem niciun cuvânt de spus. Ne rămân întrebări chinuitoare, răspunsuri
nesatisfăcătoare, o grămadă de “de ce-uri”, derulăm în mintea noastră un
întreg film, noi fiind protagoniştii şi regizorii lui… Ne spunem: dacă aş fi
fost aşa, sau poate dacă nu se întâmpla aşa, dacă i-aş fi arătat mai mult… etc.
Adevărul este că pe lumea asta singura certitudine este faptul că suntem trecători
şi că există pierderi ce ne lasă sufletul gol, toate celelalte sunt
probabilităţi care se pot întâmpla sau nu, doar moartea este garanţia pe care o
avem de la naştere. Începi să mori din clipa când te naşti, începi să trăieşti
din clipa când iubeşti. Viaţa, iubirea şi moartea îşi dau mana aici pe pământ,
un fel de pact pentru ca omul să cunoască eternitatea.
Pierdem oameni din vina sau fără vina
noastră, pur şi simplu pentru că aşa e viaţa cu pierderi şi câştiguri, cu
înfrângeri şi succese, cu regrete şi împliniri… Nimic nu e constant, totul se
schimbă, totul are o finalitate.
Când pierdem un lucru, ne plângem şi ne
panicăm, însă când pierdem un om, atunci înţelegem care sunt adevăratele
pierderi, că lucrurile pot fi refăcute, pot fi înlocuite, însă oamenii de lângă
noi nu. Şi atunci înţelegem că ar trebui să le spunem mai des celor dragi, că
îi iubim, că ne pasă de ei, să îi ţinem în inimă, chiar dacă nu putem să-i
ţinem de mână, să le vorbim mai mult, să le arătăm ce şi cât reprezintă în
viaţa noastră. Ştiu sentimentele nu se măsoară în procente, însă le putem
manifesta mai intens, pentru că viaţa e imprevizibilă şi unică. Când pierdem pe
cineva drag e ca şi cum am pierde o bucăţică din noi, asemenea unui joc de
puzzle, când pierde o piesă, el devine incomplet… La fel şi noi, devenim
incompleţi. Preţul unui om nu poate fi cuantificat decât de ce alegem să simţim
pentru el. Dacă alegem să-i arătăm iubire, el devine de nepreţuit.
Uneori, oamenii pleacă, dar pe solul
inimii noastre rămân paşii lor: experienţe, amintiri, iubiri, sentimente. Alegeţi
să spuneţi acum: îmi pare rău, iartă-mă, te iubesc, pentru că cei de lângă noi
nu vor fi cu noi o veşnicie.
Comentarii
Trimiteți un comentariu