Treceți la conținutul principal

Un octombrie ce miroase a visuri coapte

Vineri, 12 octombrie, o zi de toamnă cu raze cuminţi, cu un cer înseninat de gândurile mele, cu nori pictaţi în nuanţele melancoliei, cu frunze ruginite şi hoinare ce zboară cu vântul, ca într-un vals de Chopin. Pentru mulţi e un octombrie normal, pentru mine e unul mai special... nu vremea îl face aşa, ci inima mea care zburdă de nerăbdare... Un octombrie mai luminos şi plin de culoare ce miroase a linişte, a fericire, a aşteptare, a visuri coapte în lumina primăverii. Copilul bond cu ochii de lumină, căruia i se spunea Nichita Stănescu sau Ana Blandiana, acum trăieşte momentul confirmării în poezie... Sunt o poetă, o persoană îndrăgostită de cuvânt, de primăvară, de trandafiri, de stele, de liliac, de cer, de păsări, de fluturi,de suflet, de toamnă, de... Viaţă! După lansarea cărţii "Ploaie de gânduri", a venit momentul prezentării ei. A fost chiar o ploaie de gânduri ce mi-a picurat în suflet bucuria de "a fi". Prezentarea a ieşit aşa cum mi-am dorit. Speech-ul a iesit impecabil, am lăsat câte o lacrimă şi un zâmbet în ochii fiecăruia.:) Flori, îmbrăţişări, dar ceea ce e mai important e faptul că laşi ceva în sufletul oamenilor... bucuria de a fi apreciat nu se compara şi nu se poate explica în cuvinte... Am vrut în paginile cărţii să-mi exprim dragostea pentru lucrurile simple, pe care mulţi oameni au uitat să le aprecieze şi să se bucure de ele, cum ar fi: mirosul proaspăt al ploii, firele de iarbă care se înclină bucuroase în faţa vântului, ce le alintă cu şoapte dulci, un apus muiat în aur, păsări care se avântă cu cerul în dansul bucuriei, parfumul îmbătător al florilor - nestemate ale gingăşiei-, roua din zori, cerul încărcat de stele, frunzele arămii care valsează toamna etc. Toate aceste lucruri fireşti le traduc prin fericire... Am vrut să învăţ oamenii să le fie "sete de alb", să simtă în alb aşa cum eu o fac, ca ei să ştie să ofere un "trandafir înroşit în iubire" celor dragi. Ca ei să caute "pe scări de vise", "taina iubirii", furând stele. Să simtă cum le "ninge la fereastra" sufletului cu "flori de cer", să le fie "dor de primăvară", să simtă "dulcea nostalgie" şi "mugurii copilăriei"... "Să găsească fericirea în efemeritatea clipelor", alegând iubirea. In ziua prezentarii, am cunoscut oameni frumosi, calzi, modeşti şi buni care m-au învăţat valoare sufletului... am experimentat emoţia de a fi Om. Asta mă stimulează să continui să creez, din dragoste de oameni şi de frumos.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

,,Ramuri de migdal înflorit” – O lecție despre speranță și renaștere

  „Ramuri de migdal înflorit” , de Van Gogh, este unul dintre tablourile pe care artistul le-a pictat în puținele momente de fericire pe care le-a avut. Pictura a fost realizată în februarie 1890, ca un cadou pentru nepotul său nou-născut, fiul fratelui său Theo, care a primit numele Vincent. Migdalul înflorit simbolizează renașterea, speranța și noile începuturi. Înflorește la începutul primăverii, uneori chiar în februarie, devenind un simbol al triumfului vieții asupra iernii. Este o lecție despre speranță și despre fericirea care se naște din fragilitate și din înrădăcinare în solul vieții. O pictură care ne deschide ochii spre frumusețe și inima spre lucrurile care contează: să te oprești și să privești, să respiri, să admiri cerul, să descoperi adevăratele bucurii. Astăzi, tabloul poate fi admirat la Muzeul Van Gogh din Amsterdam , unde rămâne o mărturie a sensibilității și talentului unic al pictorului. ,,Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.” ,,Î...

Lasă iubirea să fie farul tău

  Viața e atât de efemeră – o clipire, iar noi suntem mai fragili decât ne place să credem… Aș spune că suntem „fluturi de o zi”. Nu primim niciun contract de garanție când venim pe lume – cel mult o promisiune de a fi parteneri în propria noastră existență. Și chiar și această promisiune se rupe uneori: viața ne pune la încercare, ne cere un preț mare în lacrimi și durere. Nimeni nu ne garantează că vom fi fericiți, că ziua de mâine ne aparține, că „vom face…” sau „vom fi…”. Tot ce avem cu adevărat este darul de astăzi. Clipa pe care o respirăm acum este singura care ne aparține. Ne pierdem ușor viața, dar mai trist este că ne pierdem în detalii, în lucruri mărunte, uitând să prindem sensul vieții și al suferinței. Toate lucrurile prin care am trecut m-au întărit, dar nu m-au înrăit. Știu ce înseamnă să suferi, să pierzi oameni dragi, să cazi și să te ridici. De aceea, încerc să valorific clipa: să dăruiesc, să iubesc, să fac bine, să alin – așa cum pot, prin cuvânt. Tragic nu est...

Să-ți faci timp

Să-ți faci timp să miroși o floare, Să te înveșmânți cu ale ei culori. Învață să-ți lași parfumul în zare, Nu uita că pașii-ți sunt trecători.   Omule, știi cât prețuiește o clipă? Ai privit firul strivit de-un pas? Mult prea grăbit, întâmplările-s risipă De visuri întâmpinate la popas.   Găsește timp pentru tot ce te alină, Pentru taina ascunsă în graiul naturii. Privește izvorul cum undele-i îngână Verdele furat din ochiul pădurii.   Ascultă pasărea cu al ei misterios cânt, Pe note divine te-nvață simplitatea. Ascunde-ți grijile în al înserării vânt, Fii una cu cel de lângă tine și cu divinitatea.   Dumnezeu se va uita în seiful inimii De vei strânge comori în locuri celeste. Vei fi slăvit de îngeri până la sfârșitul lumii, Oferindu-le cea mai frumoasă poveste.