Copilăria - inima tuturor vârstelor

Ziua de 1 iunie, Ziua Internaţională a copiiilor din lumea întreagă mă duce cu gândul la anii copilăriei mele ,încep să retrăiesc visul, jocul, râsul, bucuriile şi poveştile vârstei de aur.          

Copilăria este o temă pe care am inserat-o destul de des în scrierile mele şi asta pentru că ea este o perioadă plăcută plină de zâmbete şi mister… un şuvoi limpede de inspiraţie, de lumină, care izvorăşte din adâncurile fiinţei şi face să îmi potolească setea pentru frumos, pentru candoare şi perfecţiune, atunci când am ajuns la maturitate. Copilăria a reprezentat pentru mine, o lume minunată, de poveste, unde am cunoscut fericirea, iubirea, încrederea şi speranţa. Când începe şi când se termină copilăria? E greu de răspuns la această întrebare. Observ că ne trezim adulţi, într-o bună zi, fără să ne dăm seama când am crescut şi cum timpul a trecut peste noi. Amintirile de când eram copii liberi, visători, jucăuşi, rămân cu noi.

Îmi revin în minte, imagini de acum 20 de ani care mă binedispun... revăd chipuri zâmbitoare de copii, dornici de a descoperi fiecare lucru, de a sorbi pe nerăsuflate dulceaţa clipelor… simt acel paradis, numit copilărie pe care întraga viaţă încercăm să-l redescoperim. Însă, descopăr că lumea nu stă pe loc, ea evoluează şi împreună cu ea şi noi. Chiar dacă nu mai putem rămâne copii fizic, şi e de preferat ca lucrurile să fie aşa, putem lasa ca copilul din noi, ascuns în labirintul sufletului, să-şi facă simţită prezenţa. Observ cum un copil se bucură şi se emoţionează din orice. Se bucură când cineva îi zâmbeşte, când îl bagă în seamă şi îl ia în braţe. Sunt lucruri banale, pe care noi oamenii mari le considerăm lipsite de importanţă. Dar oare, noi mai ştim să ne bucurăm, să avem o atitudine pozitivă şi să nu renunţăm cu uşurinţă la lucrurile în care credem? Mai ştim să zâmbim din inimă?
Poate că viaţa complicată de azi în care ridicolul, nesimţirea şi indiferenţa ne ucid visurile, ne obligă să adoptăm o altă atitudine şi să ne lăsăm prinşi în vârtejul lucrurilor materiale, crezând că totul se învârte în jurul banilor, a puterii şi a fastului, uitând cât de scurtă şi fragilă este existenţa noastră…
Să nu uităm că esenţa copilăriei nu dispare niciodată din noi, doar o acoperim cu mirajul acestei lumi materiale, consumiste care ne duce într-un punct în care nu mai ştim cine suntem şi după ce alergăm. Constat că majoritatea doresc să se conjuge cu “a avea”… a avea din ce în ce mai mulţi bani, lucruri, a avea faimă, autoritate, a avea una şi alta etc. Sunt din ce în ce mai puţini oameni care îşi conştientizează nevoile sufletui, dorind să se conjuge cu a fi… a fi inteligent, a fi bun, a fi iubitor, a fi generos, a fi iertator, a fi recunoscător etc. Cred că o persoană care a ajuns să se cunoască pe sine, va combina “a avea” şi “a fi”, astfel încât balanţă să incline spre a fi…Om.
Oamenii de azi renunţă atât de mult la principii, pentru nişte idealuri mici, pentru a strânge cât mai mult, uitând că nu situaţia economică ne deosebeşte unul de celălalt, ci calitatea morala, caracterul…
Inima noastră nu va cunoaşte ridul timpului, dacă vom păstra uşa sufletului deschisă către copilărie. Închei cu un citat frumos:
“Copiii găsesc totul în nimic, oamenii găsesc nimic în tot.” Giacomo Leopardi

Autor: Lavinia Elena Niculicea