Treceți la conținutul principal

Iertarea, dar divin

A vorbi si a scrie despre iertare este un act simplu… dar când trebuie să aplici iertarea în viața ta e mai complicat. Așa cum se spune: teoria ca teoria, dar practica ne omoară… eu aș spune că ne ține în viață.
A ierta este o virtute ce ne identifică ca persoane spirituale, care au urcat mai multe trepte spre cunoașterea lui Dumnezeu. Pentru a putea ierta pe cineva e important să te ierți pe tine însuți. Iar aici intervin mai multe piedici. E dificil să ne acceptăm așa cum suntem, să ne iertăm și să ne iubim pe noi înșine. Natura noastră este una egocentrică, plină de orgoliu, mândrie excesivă. De multe ori, intervin sentimente de autosubestimare.
Faptul de a nu ierta ne face să stagnăm, să fim prizonieri ai ego-ului, fiind neîmpăcați cu trecutul. De fapt, noi trăim în trecut și nu în prezent. Acceptarea joacă un rol esențial pe cale iertării.
Avem motive de a ne ierta? Da. De exemplu: frica de schimbare, de a ne adapta la noile condiții, judecarea, intoleranța, negarea, ncertitudinea, necunoscutul. Convingerile, valorile și modelele comportamentale pe care ni le însușim și în care ne încredem… în timp, se dovedesc depășite. Există multe alte lucruri care ne înfrânează zborul nostru pe calea conștiinței.
"Iubeste-ți aproapele ca pe tine insuți", ne spune Isus, deci nu putem iubi/ierta, daca nu ne iertăm pe noi!
Iertându-ne aruncăm o lumina blândă asupra trecutului, și astfel ne vom trezi într-un prezent diferit. Nu mai putem schimba actiunile noastre din trecut, dar putem să ne schimbăm modul de a aborda un lucru, reacțiile noastre. Putem să ne transformăm emoțiile de mânie, de frustrare, resentimentele în emoții pozitive, de calm, de mulțumire, de iubire. Putem să avem o altă atitudine, considerând o greseală sau un eșec o lecție de viață. Dacă învățăm ceva din ce am greșit, cu o altă ocazie vom ști cum să acționăm cu înțelepciune, astfel încât să transformăm înfrângerea în biruință.
Atunci când învățăm să ne iertăm pe noi înșine,vom fi apți să-i iertăm și pe ceilalți. Ar trebui să ne gândim că atunci când iertăm pe cineva, suntem împăcați cu noi înșine… iertarea fiind ca un ocean de liniște ce se revarsă peste sufletul pustit de arșița sentimentelor negative… emotii ce ne pârjolesc conștiința.
Cineva spunea: ”A greși este omenesc, a ierta este divin”. Da, ”a ierta” este îndemnul pe care ni-l dă Dumnezeu spre binele nostru. Atunci când iertăm dovedim că suntem imitatori ai lui Dumnezeu și îl urmăm pe Hristos, Modelul Suprem de Iertare Compasiune, Iubire.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

,,Ramuri de migdal înflorit” – O lecție despre speranță și renaștere

  „Ramuri de migdal înflorit” , de Van Gogh, este unul dintre tablourile pe care artistul le-a pictat în puținele momente de fericire pe care le-a avut. Pictura a fost realizată în februarie 1890, ca un cadou pentru nepotul său nou-născut, fiul fratelui său Theo, care a primit numele Vincent. Migdalul înflorit simbolizează renașterea, speranța și noile începuturi. Înflorește la începutul primăverii, uneori chiar în februarie, devenind un simbol al triumfului vieții asupra iernii. Este o lecție despre speranță și despre fericirea care se naște din fragilitate și din înrădăcinare în solul vieții. O pictură care ne deschide ochii spre frumusețe și inima spre lucrurile care contează: să te oprești și să privești, să respiri, să admiri cerul, să descoperi adevăratele bucurii. Astăzi, tabloul poate fi admirat la Muzeul Van Gogh din Amsterdam , unde rămâne o mărturie a sensibilității și talentului unic al pictorului. ,,Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.” ,,Î...

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...

Lasă iubirea să fie farul tău

  Viața e atât de efemeră – o clipire, iar noi suntem mai fragili decât ne place să credem… Aș spune că suntem „fluturi de o zi”. Nu primim niciun contract de garanție când venim pe lume – cel mult o promisiune de a fi parteneri în propria noastră existență. Și chiar și această promisiune se rupe uneori: viața ne pune la încercare, ne cere un preț mare în lacrimi și durere. Nimeni nu ne garantează că vom fi fericiți, că ziua de mâine ne aparține, că „vom face…” sau „vom fi…”. Tot ce avem cu adevărat este darul de astăzi. Clipa pe care o respirăm acum este singura care ne aparține. Ne pierdem ușor viața, dar mai trist este că ne pierdem în detalii, în lucruri mărunte, uitând să prindem sensul vieții și al suferinței. Toate lucrurile prin care am trecut m-au întărit, dar nu m-au înrăit. Știu ce înseamnă să suferi, să pierzi oameni dragi, să cazi și să te ridici. De aceea, încerc să valorific clipa: să dăruiesc, să iubesc, să fac bine, să alin – așa cum pot, prin cuvânt. Tragic nu est...