Treceți la conținutul principal

Din viaţă...



Citate proprii:
Teama este cel mai mare obstacol în atingerea viselor, în a trăi cu adevărat.
Iubirea alungă îndoiala și întrebările, motivându-ne să trăim clipa fără teamă. Atunci când iubirea e mai puternică decât frica, fiecare zi de existență devine un miracol...
Viața ne învață în fiecare zi lecții benefice pentru evoluția și desăvârșirea noastră... să ne dovedim maturi, asumându-ne tot ceea ce gândim, simțim și acționăm. Să fim noi înșine în orice împrejurare!
Este important să înveţi să te motivezi, să găseşti în fiecare clipă puterea de a crea, de a-ţi canaliza energia şi resursele sufleteşti în direcţia dorită, spre atingerea propriilor obiective.
Timpul este un zeu tainic şi nemilos, ce dă drumul nestăpânitelor clipe,curgând şuvoaie prin fiinţa-mi de lut.
Iubirea transformă fiecare clipă de venin, în una de dulceaţă. Fiecare secundă de dragoste ce bate în noi, ne face să simţim infinitul.
Limbajul inimii este înțeles, doar de cei știu să iubească.
Iubirea şi numai iubirea pune balsam pe inimile noastre zdrobite. Ea ne redă aripile speranţei, să zburăm din nou spre ceruri senine.

Comentarii

  1. Să luăm la analiză cugetarea 'Să fim noi înșine în orice împrejurare!' E suficient să ne gândim la câteva scenarii, ca să vedem cât de găunoasă este. Unul dintre acestea: mă aflu într-o sală de conferință unde cineva sobru și doct ne vorbește de la tribună despre importanța unui confrate mort de curând. Mie îmi vine să țip, să râd, să dansez, ca să fiu eu însumi în orice împrejurare...Pot? Un alt scenariu. Cineva mă invită pe podium, să-mi înmâneze un premiu de execență câștigat cu multă trudă, iar mie îmi vine să spun vorbe grele despre cei care s-au gândit, in extremis, la mine (fiindcă un alt contracandidat era...plecat în străinătate). Pot? Sunt invitată ca președinte într-un juriu de apreciere a unor lucrări literare, pe care, în sinea mea și după o trudnică puricare și lecturare, le găsesc nule. Pot să zic că nu am nici un premiu de acordat? că tot concursul e o...scărpinare de purici reciprocă? Pot?

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna Luana,
    Imi pare bine ca te cunosc si ca ti-ai expus parerea.Ma refeream la a fi tu insuti, a fi natural...poate ca nu e posibil in orice imprejurare sa avem aceasta atitudine,dar ar trebui sa incercam sa fim noi in masura in care se poate...pt.mine e foarte important acest aspect.Nu crezi ca lumea ar fi mai frumoasa daca ne-am purta asa cum am simti,daca nu am purta masti si nu am pretinde ca suntem altfel decat suntem in realitate? Un om care nu e natural se aseamănă cu o pasăre închisă într-o colivie a inhibiţiilor, a complexelor, a temerilor, a aparenţelor şi a constrângerilor extrerioare. Trăirile îi sunt fade, artificiale şi nu mai ştie să se bucure de lucrurile simple. Din păcate, în societatea zilelor noastre sunt tot mai multe persoane de acest gen...sincer nu vreau sa ma numar printre acestea.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

,,Ramuri de migdal înflorit” – O lecție despre speranță și renaștere

  „Ramuri de migdal înflorit” , de Van Gogh, este unul dintre tablourile pe care artistul le-a pictat în puținele momente de fericire pe care le-a avut. Pictura a fost realizată în februarie 1890, ca un cadou pentru nepotul său nou-născut, fiul fratelui său Theo, care a primit numele Vincent. Migdalul înflorit simbolizează renașterea, speranța și noile începuturi. Înflorește la începutul primăverii, uneori chiar în februarie, devenind un simbol al triumfului vieții asupra iernii. Este o lecție despre speranță și despre fericirea care se naște din fragilitate și din înrădăcinare în solul vieții. O pictură care ne deschide ochii spre frumusețe și inima spre lucrurile care contează: să te oprești și să privești, să respiri, să admiri cerul, să descoperi adevăratele bucurii. Astăzi, tabloul poate fi admirat la Muzeul Van Gogh din Amsterdam , unde rămâne o mărturie a sensibilității și talentului unic al pictorului. ,,Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.” ,,Î...

Lasă iubirea să fie farul tău

  Viața e atât de efemeră – o clipire, iar noi suntem mai fragili decât ne place să credem… Aș spune că suntem „fluturi de o zi”. Nu primim niciun contract de garanție când venim pe lume – cel mult o promisiune de a fi parteneri în propria noastră existență. Și chiar și această promisiune se rupe uneori: viața ne pune la încercare, ne cere un preț mare în lacrimi și durere. Nimeni nu ne garantează că vom fi fericiți, că ziua de mâine ne aparține, că „vom face…” sau „vom fi…”. Tot ce avem cu adevărat este darul de astăzi. Clipa pe care o respirăm acum este singura care ne aparține. Ne pierdem ușor viața, dar mai trist este că ne pierdem în detalii, în lucruri mărunte, uitând să prindem sensul vieții și al suferinței. Toate lucrurile prin care am trecut m-au întărit, dar nu m-au înrăit. Știu ce înseamnă să suferi, să pierzi oameni dragi, să cazi și să te ridici. De aceea, încerc să valorific clipa: să dăruiesc, să iubesc, să fac bine, să alin – așa cum pot, prin cuvânt. Tragic nu est...

Să-ți faci timp

Să-ți faci timp să miroși o floare, Să te înveșmânți cu ale ei culori. Învață să-ți lași parfumul în zare, Nu uita că pașii-ți sunt trecători.   Omule, știi cât prețuiește o clipă? Ai privit firul strivit de-un pas? Mult prea grăbit, întâmplările-s risipă De visuri întâmpinate la popas.   Găsește timp pentru tot ce te alină, Pentru taina ascunsă în graiul naturii. Privește izvorul cum undele-i îngână Verdele furat din ochiul pădurii.   Ascultă pasărea cu al ei misterios cânt, Pe note divine te-nvață simplitatea. Ascunde-ți grijile în al înserării vânt, Fii una cu cel de lângă tine și cu divinitatea.   Dumnezeu se va uita în seiful inimii De vei strânge comori în locuri celeste. Vei fi slăvit de îngeri până la sfârșitul lumii, Oferindu-le cea mai frumoasă poveste.