Am stat departe de lumea virtuală câteva zile, din motive întemeiate, ceea ce m-a făcut să devin conștientă de efectul covârșitor pe care il are internetul asupra unui om. L-aș asemăna cu un virus care se instalează treptat sau cu un drog… fără să-ți dai seama devii dependent de această lume virtuală.
Scrisul mi-a lipsit cel mai mult. Obișnuiam să tastez cuvintele pe care mintea și inima mi le dictau, iar apoi să le postez pe blogul meu personal…aceasta fiind în opinia mea, o formă de-a mi comunica trăirile, de a-mi descoperi sufletul în fața celorlați. Am descoperit că, de ceva timp nu am mai scrijelit pe o coală de hârtie tot ceea ce simțeam, ci m-am lăsat atrasă de literele tastaturii pe care degetele le atingeau diafan. În toată această perioadă departe de internet, mi-am acordat mai mult timp pentru mine, să reflectez la ceea ce îmi doresc, la ceea ce pot face pentru a-mi împlini visurile și a-mi identifica trăirile ce îmi indică drumul spre autocunoaștere. Am avut mai mult timp pentru a citi o carte, de-ai atinge foile fine, de a-i simți parfumul unic și de a crea o legătură mult mai strânsă cu povestea și povestitorul…atunci când citești on-line nu te încearcă aceleași senzații. Prinsă în vâltoarea multitudinii de informații de pe internet, mi-am dat seama că nu mai pusesem de mult timp mâna pe o carte, nu mai meditasem la tot ceea ce mă înconjoară și nu mai analizasem dimensiunea și profunzimea clipei ce trece mult prea repede pe lângă noi.
Ghici ce-i?
Vezi mai multe imagini din diverse
Pentru mine scrisul este un mod de "a trăi", de a-mi justifica existența și visurile.
O persoană care m-a ajutat să descopăr misterele literaturii şi secretele scrisului este unchiul meu, Nelu Barbu. El a fost profesor de limba şi literatura română…fiind în prezent animator cultural, jurnalist, eseist, dramaturg şi prozator. Nelu Barbu este o persoană cu ochi blajini în care pâlpâie luminiţa nostalgică a artistului, cu o abilitate grozavă de a crea lumi noi şi de a trezi emoţii pozitive. Se exprimă cu eleganţă şi ingeniozitate, fiind un virtuoz al cuvântului, modelând ani la rând multe minţi dornice de a gusta din apele limpezi ale cuvântului.
El mi-a trasat traiectoria paşilor spre drumul literar, un drum ce m-a dus dincolo de realităţile prozaice, un drum orientat spre adevăr şi divin, spre taina unei lumi pe care doream s-o înţeleg. Am învăţat că doar un spirit critic, viu se poate împotrivi instinctului de turmă, unei atitudini de a imita şi de a banaliza. Comentarile lui pertinente şi intrebările pe care mi le adresa m-au determinat să mă gândesc mai profund la ceea ce scriam. De ce scriam şi cum scriam? Scriam cu scopul de a vindeca suflete? Sau pentru a-mi mângâia propriul orgoliu? Scriam pentru a transmite ceea ce doresc sau pentru a mă face remarcată şi adulată?
Astfel am ajuns să-mi reanalizez ideile şi să obţin propriile răspunsuri.
Scrisul mi-a lipsit cel mai mult. Obișnuiam să tastez cuvintele pe care mintea și inima mi le dictau, iar apoi să le postez pe blogul meu personal…aceasta fiind în opinia mea, o formă de-a mi comunica trăirile, de a-mi descoperi sufletul în fața celorlați. Am descoperit că, de ceva timp nu am mai scrijelit pe o coală de hârtie tot ceea ce simțeam, ci m-am lăsat atrasă de literele tastaturii pe care degetele le atingeau diafan. În toată această perioadă departe de internet, mi-am acordat mai mult timp pentru mine, să reflectez la ceea ce îmi doresc, la ceea ce pot face pentru a-mi împlini visurile și a-mi identifica trăirile ce îmi indică drumul spre autocunoaștere. Am avut mai mult timp pentru a citi o carte, de-ai atinge foile fine, de a-i simți parfumul unic și de a crea o legătură mult mai strânsă cu povestea și povestitorul…atunci când citești on-line nu te încearcă aceleași senzații. Prinsă în vâltoarea multitudinii de informații de pe internet, mi-am dat seama că nu mai pusesem de mult timp mâna pe o carte, nu mai meditasem la tot ceea ce mă înconjoară și nu mai analizasem dimensiunea și profunzimea clipei ce trece mult prea repede pe lângă noi.
Ghici ce-i?
Vezi mai multe imagini din diverse
Pentru mine scrisul este un mod de "a trăi", de a-mi justifica existența și visurile.
O persoană care m-a ajutat să descopăr misterele literaturii şi secretele scrisului este unchiul meu, Nelu Barbu. El a fost profesor de limba şi literatura română…fiind în prezent animator cultural, jurnalist, eseist, dramaturg şi prozator. Nelu Barbu este o persoană cu ochi blajini în care pâlpâie luminiţa nostalgică a artistului, cu o abilitate grozavă de a crea lumi noi şi de a trezi emoţii pozitive. Se exprimă cu eleganţă şi ingeniozitate, fiind un virtuoz al cuvântului, modelând ani la rând multe minţi dornice de a gusta din apele limpezi ale cuvântului.
El mi-a trasat traiectoria paşilor spre drumul literar, un drum ce m-a dus dincolo de realităţile prozaice, un drum orientat spre adevăr şi divin, spre taina unei lumi pe care doream s-o înţeleg. Am învăţat că doar un spirit critic, viu se poate împotrivi instinctului de turmă, unei atitudini de a imita şi de a banaliza. Comentarile lui pertinente şi intrebările pe care mi le adresa m-au determinat să mă gândesc mai profund la ceea ce scriam. De ce scriam şi cum scriam? Scriam cu scopul de a vindeca suflete? Sau pentru a-mi mângâia propriul orgoliu? Scriam pentru a transmite ceea ce doresc sau pentru a mă face remarcată şi adulată?
Astfel am ajuns să-mi reanalizez ideile şi să obţin propriile răspunsuri.
Comentarii
Trimiteți un comentariu