Lavi en rose

Unii așteaptă cu nerăbdare Valentine's Day, să cumpere dragostea la reduceri, alții o creează în fiecare zi în tăcere din clipe fără preț. Și unii și alții ascund sub masca sentimentelor un îndrăgostit ce-și revendică dreptul de a iubi. Sunt omul care prin exercițiul dăruirii a descoperit matematica iubirii, mergând la rădăcina tuturor lucrurilor pentru a extrage valențe necunoscute. Ce e iubirea? Iubirea-i un cocktail original făcut după o rețetă proprie, un amestec din umbre și lumini, sorbit până la ultima înghițitură a vieții. Versuri: Lavinia Elena Niculicea

Românul știe ce-i durerea şi moartea, cu sânge și-a cumpărat libertatea. Cu zorii-n față și noaptea-n spate cară pe umeri stelele înaripate către ziua de mâine cu dorul de mai bine. Face echilibristică pe marginea nevoii și durerii fără să se teamă de fiorul căderii. Ca un fir de iarbă spre soare surâzând se înfrățește cu vântul, codrul, gândul ploii și cheamă în gând eroii, ca o pasăre dansând prin furtuni – umbră ce se oglindeşte în trecutul glorios. Pădurea înlăcrimată de al său vis îi cântă veșnicia printr-un strop de verde, Unirea – viu testament ce-n veci nu se pierde! Istoria îl invită la un bob de simțire, omenie-n fapte, autenticitate-n trăire… Versuri: Lavinia Elena Niculicea, 24 ianuarie 2019

Clipa își scutură haina achiziționată din târgul cu vechituri Dau volumul tăcerilor mai tare, parcă aud Cerul. Nu am mască pentru acest bal al deşertăciunii. Cer un zâmbet, să camuflez ridurile prin care respiră brazdele timpului. Mă strâng pereții dorului și tac înapoia iernii. Iau lecții de echitație să pot îmblânzi zăpezile, incitând ghioceii să-mi coboare în vene lumina. Într-un ciob de trăire se ascunde a opta minune…

  Paşii mi se pierd pe aleile labirintice mă caut în ochii unui mâine limpezit de lacrimi zbor cât mai departe să văd culoarea Nevăzutului o aripă se frânge în inima minunii cad în visare mă lovesc de dor îmi sângerează visul, balsam îmi e clipa mă ridică braţul speranţei şi alerg cu timpul pe aceeaşi cărare ....numită viaţă. Lavinia Elena Niculicea, 19.01.2020

norii se nasc mereu alții soarele a rămas același în războaiele mele un soldat neînvins de milenii îmi dă trezirea într-o lume ce și-a lăsat visurile sub tranșee privesc în ochi cerul ca un condamnat la nemurire împingând iluziile pe marginile nopților păsări îmi exorcizează frica de zbor mi se lipesc de buze înălțimile abstracte ce n-aș da să fiu o floare de câmp fluturi de Rai să mă colinde cu infinitul să mi se oprească pe umeri cea mai frumoasă mirare... Versuri: Lavinia Elena Niculicea

  #Ziuainternationalăatolerantei Fiecare om are de dus lupta lui proprie, povestea lui de viaţă, dincolo de priviri vesele şi de cuvinte amabile. În spatele unui zâmbet, se poate ascunde o lacrimă, în spatele unui câştig, se află o pierdere, în spatele uşii pe care o închide inima, se pot găsi tristeţi neplânse, tăceri nespuse, dincolo de lupta văzută, multe răni dor şi sunt nebandajate. Aşa că oricine pe lumea asta are ceva de arătat, ceva de iubit, ceva de dăruit, ceva de spus, de la care ceilalţi ar putea învăţa. Hai să fim mai toleranți și mai dispuși să arătăm bunăvoință semenilor noștri! Lavinia Elena Niculicea

                           Timpul – miel şi călău, spintecă cu sete blândele toamne. Destinul necordial suflă ca un alizeu și-mi frânge ramurile fine...   Lumina mi-e vis sfios de vară, cu frunze şi muguri de vânt, plesnind într-o toamnă amară… Ce n-aş da să o nasc în cuvânt!   Clipa zdrențuroasă s-o îmbrac de gală, visul să o invite la un dans nocturn pe muzica vieții – iluzie regală. O fredonăm cu toții c-un glas diurn.   Povestea ni-i veche, nu-i nouă, e scrisă cu degetul de Dumnezeu, iar fiecare gând e strop de rouă, sorbit de-o inimă la greu...