Românul știe ce-i durerea şi moartea,
cu sânge și-a cumpărat libertatea.
Cu zorii-n față și noaptea-n spate
cară pe umeri stelele înaripate
către ziua de mâine
cu dorul de mai bine.
Face echilibristică pe marginea nevoii și durerii
fără să se teamă de fiorul căderii.
Ca un fir de iarbă spre soare surâzând
se înfrățește cu vântul, codrul, gândul ploii
și cheamă în gând eroii,
ca o pasăre dansând prin furtuni –
umbră ce se oglindeşte în trecutul glorios.
Pădurea înlăcrimată de al său vis
îi cântă veșnicia printr-un strop de verde,
Unirea – viu testament ce-n veci nu se pierde!
Istoria îl invită la un bob de simțire,
omenie-n fapte, autenticitate-n trăire…
Versuri: Lavinia Elena Niculicea, 24 ianuarie 2019
Comentarii
Trimiteți un comentariu