Lavi en rose

Mi-e tare dor de tine, mamă! S-au împlinit 3 luni de când te-ai dus! Trăieşti în versul meu... O, mamă, felinarele inimii s-au stins, de când te-ai dus. Stelele acum te dezmiardă cu atingerea Raiului, eu plâng în cuvinte şi cerşesc primăveri. O, mamă, scutură un nor şi trimite-mi ploi de lumină să mai pot planta răsad de zâmbete. P.S. Timpul trece, oamenii pleacă... Dragostea şi dorul de ei rămân cu noi.

Uneori te îndepărtezi…Constaţi cui îi pasă de tine cu adevărat, dacă oamenii la care ţii sunt în stare să dărâme zidurile dintre voi sau pur şi simplu renunţă... Unii oamenii sunt ca racii, fac un pas spre tine şi doi înapoi. Fac un gest apoi se retrag de teama sau din cauza reacţiilor celor din jur.  Alţii sunt ca vântul de primăvară, schimbatori, cum bate vantul, azi spre nord, mâine spre sud, în funcţie de conjunctură, de atitudinea celorlalti. Îmi plac oamenii asumaţi, ca re îşi asumă ceea ce fac sau nu fac, până la final, cărora nu le e teamă de reacţiile oamenilor, ci simt teamă doar de Dumnezeu. Am o vorbă pe care o voi repeta şi acum: Timpul stabileşte valoarea lucrurilor şi profunzimea sentimentelor. De fapt, timpul e cel mai bun oftalmolog, care ne determină să vedem cu claritate lucrurile aşa cum sunt şi nu aşa cum am dori să fie. Am învăţat că trebuie să respecţi toţi oamenii, dar să te încrezi în Unul singur: Dumnezeu. Adevărul doare şi uneori nu-l poti suporta, ...

Gândul meu de azi:  Am înţeles că cel mai bun lucru în viaţa este să fii tu însuţi… Să rămâi ceea ce eşti chiar dacă lumea încearcă să te introducă sub tiparul ei. Am ajuns la un punct în care nu mă mai interesează ceea ce cred ceilalţi despre mine, dacă mă apreciază sincer sau nu. Asta e problema lor. Viaţa este prea scurtă pentru a trăi ca sa fii pe placul celorlalţi. E important să ajungi să te cunoşti pe tine şi să te simţi bine în pielea ta. Nu caut să fiu acceptată, pre ţuită şi iubită cu orice preţ şi de către oricine. Mă caut pe mine prin jungla asta de (pre)judecăţi, de păreri şi prin labirintul meu sufletesc. Mereu mama îmi spunea că sunt prea încăpăţânată şi am o personalitate prea puternică. Iar eu îi răspundeam că nu s-a născut omul acela care să mă poată domina.  emoticon smile  Cred că am fost creată cu o inimă rebelă şi non-conformistă, căreia nu-i place să i se impună lucruri (cred că este şi o caracteristică a "taurului") . Nu încerca să te schimb...

Pentru toţi aceia cărora le-a fost dor de versul meu. Vă dăruiesc noua mea poezie, cu drag: De-ar fi să te pierd vreodată Aş învăţa zi de zi cum e să mori, Lacrima-mi pe obraz va fi brodată, M-ar alina doar visele din zori. De-ar fi să pot să te întâlnesc Aş crede că viaţa mi-a zâmbit. Divin ar deveni tot ce e omenesc Şi-aş înflori sub raza soarelui iubit. De-ar fi să pot acum înşela timpul Să-l pot întoarce spre clipa îndrăgită, De iubire mi s-ar lumina tot chipul, Inima mi-ar fi o zambilă fericită… De ar fi să mă chemi cu albastrul Aş simţi că plutesc pe ale cerului ape ca o lebădă ce îţi cunoaşte dorul şi prin nuferi de vers te aduce aproape. De ar fi să mă mai nasc încă o dată Tot pe tine te-aş păstra în gând... Te-aş ascunde în cuvânt câteodată Să poţi să-mi citeşti povestea, flămând. (De ar fi... Versurile:  Lavinia Elena Niculicea , 3 ianuarie 2016)

Dacă într-o zi nu m-ai mai afla Spune-mi: M-ai căuta? Ca o pasăre doar cu o aripă ai îndrăzni să străbaţi tot cerul? Ca un astronom al iubirii ai explora doruri neştiute, ai întreba fiecare stea de mine? Ca un paznic al fericirii ai închide într-o lacrimă infinitul? Poate ai să mă întâlneşti undeva între ieri şi mâine… pe clapele când mai negre când mai albe ale inimii, între notele cântate de… o mare (iubire). Îţi aud cântecul ce-şi face ecou prin vise mă vindecă cu o lacrimă. Hai, şi culege-mi lacrimile să le strângi în pumni, să rămână din ele, esenţa unui suflet ţinut captiv în recipientul dragostei… Să inspirăm împreună arta… de a fi fericiţi, lăsând să se rostească necuvintele în depărtările gândurilor Şi ne vom hrăni (ne)liniştea. Iubite, vino mai repede, Nu vezi cum paşii ni se duc spre cărarea fără indicator de întoarcere? (Autor: Lavinia Niculicea ,  28 ianuarie 2016)

Voi sparge toate oglinzile în care lumea ne obligă să ne privim - ca două obtuze reflexii. Noi, ne vom privi unul în sufletul altuia timpul nu ne va lăsa să uităm cât iubim, pentru că purtăm dorul celuilalt. Nu voi mai farda clipele vreau să surprind zâmbetul firesc al vieţii, ca o copilă cu pistrui ce nu-i acoperă sub straturi de aparenţe. Cred că fericirea umblă dezvelită, ca o fetişcană fără falsă pudoare, numai noi o înveşmântăm cu iluzii… cu obsesii… Să-i privim frumuseţea mugurii crescuţi înăuntru şi poate în noi se va odihni ....primăvara. (Versurile:  Lavinia Elena Niculicea , 25 ianuarie 2016) P.S. O nouă săptămână, un nou poem, o nouă stare, o nouă perspectivă... Vi-l dăruiesc cu drag!

O singură viaţă. Nenumărate alegeri. O singură inimă… Atâtea emoţii. Viaţa (nu) ne dă de ales. În fiecare secundă trebuie să facem alegeri: uşoare sau grele, în grabă sau gândite, conştient sau inconştient, raţional sau emotiv, definitorii sau cotidiene… Alegerile din dragoste sunt fundamentale şi ne costă cel mai mult. Putem alege Raiul sau Iadul. Adevărul că în acest domeniu nu ni se dă un ghid cu instrucţiuni care să ne ajute să luăm mereu cele mai bune decizii. Trebuie s ă o facem pe cont propriu, de multe ori mânaţi de instincte sau de interese. Eu sunt o fire analitică, însă care şi "simte" oamenii. Din nefericire pentru unii, nu prea pot fi păcălită. Cred că pentru a lua decizii bune în chestiunile importante trebuie să implici nu doar factorul cognitiv, ci şi pe cel emoţional şi nu în condiţii de stres, în pripă, ci atunci când eşti ok tu cu tine, şi eşti suficient de matur să-ţi asumi urmările. Alegerile omului de lângă tine arată cât contezi în viaţa lui, dacă c...