Lavi en rose

Printre perdeaua de tristete, se furişează raze de iubire, neastâmpărate şi fragile, ce aruncă zâmbete cu subînţeles inimii. Fericirea este ploaie scurtă de vară asemenea săruturilor date pe fugă. Mereu se grăbeşte. Eu îi spun de fiecare dată: - Mai stai puţin... Fericirea îmi răspunde: - Nu ai putea să suporţi prezenţa mea mai mult de un anotimp, cel în care creşte iubirea. -Te-ai plictisi şi nu ai înţelege valoare lui "azi". ............................. Sunt om... înţeleg puţin,  iubesc mult şi plătesc clipa cu viaţa. 20.01.2013 Just wanna be happy

  Iubirea nu se învaţă prin cuvinte, ci prin trăiri, lacrimi, zâmbete, greşeli şi atingeri... Vreau o iarna născută de zăpada gândurilor noastre în care fiecare fulg să fie o lacrima de stea. Să ningă cu zăpezi albastre să acopere pustiul din noi. Las câte o lacrimă   şi un zâmbet în ochii cuvintelor, limpezindu-le rostul...   Scriu tăceri, smulg dureri,   aduc aproape iubiri,   chem clipele copilăriei, las fericiri într-un colţ de trăire,   doar cu un cuvânt   ... numit Viaţă.

Lumina mi-a îngheţat pe trup, în dimineţile când îmi căutam amintirile printre cearceafuri şi storceam din perne lacrimile. Azi, am împachetat iluziile şi le-am vârât sub nori, nu mai vreau să aud zgomotele unor vise ce mă obosesc… Las geamul sufletului deschis să ajungă la mine şoaptele tale, să-mi învelesc tăcerea care tremură în frigul dragostei. Încep să simt emoţiile pictate de visurile unui copil, pierdut în jocul iubirii, în apusuri sărutate de îngeri. Gust liniştea ca pe un nectar ce se prelinge pe buza nopţii Mi-e cald, mi-e frig, mi-e dor Iubesc! 12.01.2013  

E frig… ninge cu vise, e iarnă. Sunt singură şi privesc afară, la fulgii zglobii de nea. În suflet e ca afară, Ninge cu dor... e o neliniştită visare, Ţurţuri se agaţă de fereastră, Lacrimi îmi cad pe palida faţă. Aşa cum pomii trişti îngenunchează, În faţa neobositului vânt, Inima mea îngenunchează În faţa iubirii care-mi vibrează În piept şi în gând. Întreaga-mi fiinţă este cuprinsă de amintiri care tot mai mult dor. Deodată, vântul deschide fereastra Simt cum zăpada rece îmi atinge faţa. Aştept ca odată cu vântul să ajungă Până la mine, vreo veste de la tine, Dar, în zadar e frig… ninge şi e iarnă.

Îmi descalţ sufletul de durere, ca el să păşească cu tălpile goale pe fericire… Se afundă până la glezne în iarba cosită de cerul dragostei. Ne amestecăm surâsurile printre firele verzi cu miros de ploaie, chicotind în braţele clipelor. Scutur inima de regrete, atingând cu gândul visurile închise undeva, în biblioteca amintirilor.  Rămâne doar un zbor spre înalt, doar un pas între sufletul meu şi al tău. Îl străbatem împrumutând aripile cuvintelor.

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Priv...

Cerul încearcă să mă cunoască, stropindu-mi visurile cu lacrimi de durere, de bucurie, de iubire… Vântul poartă pe chip neliniştea, în suflet gândurile cerului… El mă întreabă curios: - Cine eşti tu? - Eu sunt un simplu om, ce a îndrăznit să trăiască… Un om cu experienţe umane şi aspiraţii divine, cu greşeli,  cu zbucium,  cu întrebări, cu temeri, cu visuri care s-au împlinit sau nu. Un om ce a strâns în desaga sufletului, lacrimi, zâmbete, regrete, erori, eşecuri, bucurii, mari dureri şi fericiri. Sunt om ca oricare altul… Cine nu a cunoscut în acest corp suferinţa şi fericirea, greşeala şi dorinţa de a fi înţeles şi iubit? Cred că cel care s-a născut în această formă, a fost nevoit, la un moment dat să experimenteze astfel de trăiri. Sunt un om care visează mult, care e dependent de iubire şi se sprijină pe speranţă, atunci când se împiedică. Am învăţat să văd dincolo de cuvinte, să ascult tăceri, să-mi iubesc rănile, care mi-au dat măsura mea de om. Sunt cea ...