Recenzie ,,Radiografia visului"

Radiografia visului-Lavina Elena Niculicea, Editura Anamarol

Recenzie de Cătălina DINCĂ

Visul chiar dacă nu-l știi, el există

Volumul de poezii ,, Radiografia visului” m-a cucerit prin sensibilitatea autoarei și prin forța cu care trece prin încercările vieții, lăsându-și în urmă visul, ,, Tăcerea îmi calcă visul/ în picioare,/…. și urcă Golgota clipelor…”, dar care găsește speranța în Hristos , Cel care ,, o ridică de fiecare dată”.

Cu toate că nu poți înțelege greutățile vieții, poeta ne dă o lecție, nu doar să trăim în prezent, nici să trăim clipa, ci s-o escaladăm ,, Escaladez cu tălpile goale clipa,/strivindu-i firul de neînțeles...”ne ,,așteaptă Lumina” , ,, cu visul o îmbrățișez”, Iubirea o eliberează, lasă în urmă tăvălugul durerii fizice și lăuntrice.

Lavinia Elena Niculicea este îndrăgostită de un ,,drumeț dezbrăcat de inhibiții,/furișat în odaia gândurilor” , această dragoste o simte în ,, respirația invizibilă”, în ,,ploaia sărutată de curcubeie” , ,,în valurile zburdalnice”, ,, în adierea vântului”, dragostea o gustă ,, ca pe o cafea aburindă” doar, ,, zațul” fiind ,, incertitudinea viitorului”.

Amintirea copilăriei rămâne ca o pagină plină de: ,,emoția primei zăpezi,/visuri înveșmântate/în sărbătoare/” , ,,darul iubirii” și-l amintește ca pe un ,,vis alb de copil” pe care îl ,,strânge în brațe”, această radiografie a visului copilăriei o regăsim în poezia ,,Mi-e sete de alb”.

În poezia ,,Rugăciune” regăsim un strigăt de ajutor, o chemare a Mântuitorului ,,în sufletul meu să te cobori” în ,, clipa grelei încercări “ pentru ,, a opri trecerea clipelor“ și a răspândi ,,norii“ .,,Lacrimile” îi sunt ,,stele fierbinți”, iar prin vene îi curge,, sângele iertării”. Lipsa iubirii îl răstignește pe Iisus ,, Te răstignim în cuvânt sau în tăcere,/ uitând unii de alții să ne iubim. Prin ,,lacrimi de pocăință” clipa nu se transformă în ,,păcat” ci în ,,biruință”.

Poeta te emotionează până la lacrimi, mai ales dacă ai trăit clipe de mari încercări, iar viața ta a fost pe muchie de cuțit, ,,donatoare de emoții prin saloane de spital.../Ultimatul clipei: Mai trăiește puțin!/Apropie-ți primăvara, prin al florilor suspin/…anesteziez cuvinte ce frâng al osului fior,/Mă -mbrac cu liniștea-cerului strai./Doamne, de vorbă cu mine să stai!/ La masa infinitului să stai să depănăm povești/despre univers și despre Cine ești...” Dar nici o încercare nu e atât de puternică încât să sfărâme Iubirea din noi, aceasta îți dă puterea să învingi boala, să mergi mai departe și să prețuiești tot ce este ,,frumos”. ,,Să-i spun vieții: Vreau să iubesc/ pe pământ tot ce-i frumos și firesc !”

Nimic nu te poate ține înlănțuit, autoarea chiar dacă nu mai poate dansa și-a învățat inima să danseze ,, inima să învețe să danseze/cu seninul” trece peste toate obstacolele ,, …traversez norii/ca un pieton etern îndrăgostit…”. Visul ei nu a dispărut s-a transformat într-un ,,vis anonim” care ,,șlefuiește clipa,/eternizând-o prin trăire “ . Visul nu moare niciodată el se modifică în funcție de tine, devine ,,anonim”, chiar dacă nu-l cunoști el existã.

Recenzie de Cătălina DINCĂ