S-a dus și 2015… A fost cel mai greu și dureros an. Anul în care am aflat diagnosticul crunt al mamei, apoi pierderea ei. Un an de luptă, de voință, de speranță, de durere, de învățăminte profunde. La greu, iubirea se cerne, oamenii din jur, pe care-i iubești, pleacă sau rămân.
Viața mi-a predat lecțiile ei uneori cu tristeţe, cu dezamăgire, cu durere, alteori cu fiorii descoperirii ineditului, cu inima de copil, așteptând miracolul. Am învățat că durerea te învață mai bine despre viață, despre tine, despre ceilalți, decât bucuria, că ea îți descoperă o altă realitate, una mai profundă, cea a sufletului tău, că doar Dumnezeu e adevărul absolut că toate celelalte în viață sunt relative. Afli că lucrurile materiale se pot recupera, dar viața nu. Că timpul e prețios și oamenii fragili, că o clipă îți poate răsturna tot universul, că întâlnirea cu un om îți poate schimba întregul mod de a simți, că nimic nu se întâmplă fără rost și fără motiv. Am învățat că timpul nu vindecă răni, doar le acoperă cu un strat de înțelegere, de obișnuință, de acceptare. Înveți să te adaptezi la noile condiții, să te bizui pe Dumnezeu și pe tine, că împreună cu el orice luptă nu e în zadar și că lacrimile ți le strânge într-un pumn de cer, ca mai târziu să le transforme în stele… Timpul întotdeauna îți arată pentru cine contezi și câți oameni aleg să și-l împartă cu tine. Înțelegi de fapt că nu pierzi oameni atunci când ei te uită și se îndepărteză, de fapt ei nu te-au meritat sau poate mai corect spus ei nu au fost pentru tine. Timpul și viața îți dau cel mai mare examen, cel al iubirii… Dacă îl ratezi, depinde de tine, de alegerile pe care le faci.
Poate că în acest an am pierdut mai mult, dar vreau să cred că am și câștigat un soi de maturitate care se cultivă prin durere, înțelepciune divină, o credință puternică și prieteni autentici.
Să lăsăm în urmă trecutul și să privim înainte...
Oricum ar fi fost acest an, știu că am trăit și pentru asta îi mulțumesc lui Dumnezeu și vouă, oameni buni, care mă cunoașteți personal sau nu, pentru că ați ales să-mi fiți aproape… Sper ca anul care vine să fie unul mai bun, mai blând, mai plin de iubire, să ne aducă tuturor sănătate, care-i cea mai importantă…
Vreau ca în 2016, noi, oamenii să nu ne mai prefacem… Să fim onești cu noi înșine mai întâi și apoi vom reuși și cu ceilalți.
Viața mi-a predat lecțiile ei uneori cu tristeţe, cu dezamăgire, cu durere, alteori cu fiorii descoperirii ineditului, cu inima de copil, așteptând miracolul. Am învățat că durerea te învață mai bine despre viață, despre tine, despre ceilalți, decât bucuria, că ea îți descoperă o altă realitate, una mai profundă, cea a sufletului tău, că doar Dumnezeu e adevărul absolut că toate celelalte în viață sunt relative. Afli că lucrurile materiale se pot recupera, dar viața nu. Că timpul e prețios și oamenii fragili, că o clipă îți poate răsturna tot universul, că întâlnirea cu un om îți poate schimba întregul mod de a simți, că nimic nu se întâmplă fără rost și fără motiv. Am învățat că timpul nu vindecă răni, doar le acoperă cu un strat de înțelegere, de obișnuință, de acceptare. Înveți să te adaptezi la noile condiții, să te bizui pe Dumnezeu și pe tine, că împreună cu el orice luptă nu e în zadar și că lacrimile ți le strânge într-un pumn de cer, ca mai târziu să le transforme în stele… Timpul întotdeauna îți arată pentru cine contezi și câți oameni aleg să și-l împartă cu tine. Înțelegi de fapt că nu pierzi oameni atunci când ei te uită și se îndepărteză, de fapt ei nu te-au meritat sau poate mai corect spus ei nu au fost pentru tine. Timpul și viața îți dau cel mai mare examen, cel al iubirii… Dacă îl ratezi, depinde de tine, de alegerile pe care le faci.
Poate că în acest an am pierdut mai mult, dar vreau să cred că am și câștigat un soi de maturitate care se cultivă prin durere, înțelepciune divină, o credință puternică și prieteni autentici.
Să lăsăm în urmă trecutul și să privim înainte...
Oricum ar fi fost acest an, știu că am trăit și pentru asta îi mulțumesc lui Dumnezeu și vouă, oameni buni, care mă cunoașteți personal sau nu, pentru că ați ales să-mi fiți aproape… Sper ca anul care vine să fie unul mai bun, mai blând, mai plin de iubire, să ne aducă tuturor sănătate, care-i cea mai importantă…
Vreau ca în 2016, noi, oamenii să nu ne mai prefacem… Să fim onești cu noi înșine mai întâi și apoi vom reuși și cu ceilalți.
( 28 decembrie 2015, Lavinia Elena Niculicea)
DOAMNA ELENA,SUFAR ALATURI DE D-VOASTRA PENTRU GREAUA PIERDERE A CELEI MAI DRAGI FIITE-MAMA-
RăspundețiȘtergere