Treceți la conținutul principal

Frumuseţea cailor


Ce dor îmi e să scriu! Asa cum deşertului îi e dor de picurii de ploaie, cum o floare tânjeste dupa o rază de soare... Scrisul e o parte de mine, traieşte în interiorul meu. Un creator are nevoie de un anumit confort fizic, psihic, de a plonja in profunzimile fiinţei sale, de acea stare de linişte, de visare pentru a putea compune. Pot spune că am această stare de a fi eu cu mine, de a-mi înţelege trăirile şi de a le îmbraca în cuvinte, atunci când sunt în mijlocul naturii şi iubirea divină mă pătrunde.
Astazi, frumuseţea din ochii unui cal mi-a dat inspiraţia de a scrie câteva rânduri despre iubirea mea pentru aceste fiinţe nobile-caii. Am auzit o vorba, care mi-a atins inima şi  spunea cam aşa: 
"Dumnezeu nu a lăsat caii să vorbească pentru a nu pune oamenii în dificultate."
Da, pot spune ca oamenii au capacitatea de a vorbi, însă caii au inteligenţa ca prin tăcerea lor să ne facă să simţim mai mult, şi să vorbim mai puţin. În prezenţa unui cal, copilul din tine se trezeşte la adevărata viaţă. Calul te învaţă să călătoreşti prin viaţă cu bucurie, cu demnitate, cu iubire, hotărât, sălbatic şi liber...
Iubesc cai pentru că mă învaţă ce e tandreţea, dragostea. Mă ajută să descopăr înţelesurile adânci ale sufletului, ale vieţii. Un cal te ajută să "simţi", să devii mai senzitiv. 
Iubesc caii pentru că imi dau acea linişte, acel sentiment de armonie, de împacare cu mine şi cu tot ce mă înconjoară. În prezenţa lor, devin mai bună, mai deschisă emoţional, mai frumoasă, mai dragăstoasă. Caii au acea nobleţe pe care nu o găseşti la alte animale, acea graţie ce te face să atingi cerul.Când te uiţi în ochii unui cal te simţi în siguranţă, vezi blândeţe şi putere, forţă şi duioşie. Un cal ştie să fie liber şi să iubească!Dacă iubeşti caii vei înţelege bucuria de a "trăi".
Aş mai putea enumera o mulţime de motive pentru care iubesc caii, însă mă opresc aici, pentru că vreau să transmit în puţine cuvinte, dar prin mai multă simţire, dragostea pentru cai.
Las ca emoţiile calde ce mi le inspiră caii, să vorbească în locul meu.
“Infatisarea unui cal il ajuta pe om sa fie mai bun”.Deveniţi mai buni, privind cu sufletul un cal!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe

SPERANŢA, CREDINŢA ŞI IUBIREA

Am conştientizat că pentru a reuşi în viaţă sunt necesari doi factori:voinţa şi motivaţia. Prin negura ce se aşternuse pe poteca vieţii mele, am reuşit să găsesc clipa înfăşurată în lumină ce m-a ajutat să-mi regăsesc sinele. Cel mai frumos lucru la noi, oamenii, este capacitatea de a iubi.Şi aceasta ne spune ceva despre Dumnezeu. Apostolul Ioan în Sfănta Scriptură spune: ”Dumnezeu este Iubire”. Iubim pentru că Dumnezeu iubeşte. Dumnezeu mi-a dat forţa de lupta , dorinţa de a trăi şi de a deveni un om mai bun. Cât de importantă este speranţa în viaţa unei persoane. Ea este ca o ancoră pentru sufletele noastre în timpul furtunilor, ce nu lasă ca corabia vieţii noastre să se scufunde.Pot spune că am o speranţă ce este bine ancorată pe solul divin, iar ea nu este ceva iluzoriu, o utopie ci este un element esenţial în lupta vieţii. Un alt element esenţial este credinţa. Fără credinţă este cu neputinţă să-I placem lui Dumnezeu. Fără credinţă rămânem pe o treaptă inferioară, la stadi