Treceți la conținutul principal

Frumuseţea cailor


Ce dor îmi e să scriu! Asa cum deşertului îi e dor de picurii de ploaie, cum o floare tânjeste dupa o rază de soare... Scrisul e o parte de mine, traieşte în interiorul meu. Un creator are nevoie de un anumit confort fizic, psihic, de a plonja in profunzimile fiinţei sale, de acea stare de linişte, de visare pentru a putea compune. Pot spune că am această stare de a fi eu cu mine, de a-mi înţelege trăirile şi de a le îmbraca în cuvinte, atunci când sunt în mijlocul naturii şi iubirea divină mă pătrunde.
Astazi, frumuseţea din ochii unui cal mi-a dat inspiraţia de a scrie câteva rânduri despre iubirea mea pentru aceste fiinţe nobile-caii. Am auzit o vorba, care mi-a atins inima şi  spunea cam aşa: 
"Dumnezeu nu a lăsat caii să vorbească pentru a nu pune oamenii în dificultate."
Da, pot spune ca oamenii au capacitatea de a vorbi, însă caii au inteligenţa ca prin tăcerea lor să ne facă să simţim mai mult, şi să vorbim mai puţin. În prezenţa unui cal, copilul din tine se trezeşte la adevărata viaţă. Calul te învaţă să călătoreşti prin viaţă cu bucurie, cu demnitate, cu iubire, hotărât, sălbatic şi liber...
Iubesc cai pentru că mă învaţă ce e tandreţea, dragostea. Mă ajută să descopăr înţelesurile adânci ale sufletului, ale vieţii. Un cal te ajută să "simţi", să devii mai senzitiv. 
Iubesc caii pentru că imi dau acea linişte, acel sentiment de armonie, de împacare cu mine şi cu tot ce mă înconjoară. În prezenţa lor, devin mai bună, mai deschisă emoţional, mai frumoasă, mai dragăstoasă. Caii au acea nobleţe pe care nu o găseşti la alte animale, acea graţie ce te face să atingi cerul.Când te uiţi în ochii unui cal te simţi în siguranţă, vezi blândeţe şi putere, forţă şi duioşie. Un cal ştie să fie liber şi să iubească!Dacă iubeşti caii vei înţelege bucuria de a "trăi".
Aş mai putea enumera o mulţime de motive pentru care iubesc caii, însă mă opresc aici, pentru că vreau să transmit în puţine cuvinte, dar prin mai multă simţire, dragostea pentru cai.
Las ca emoţiile calde ce mi le inspiră caii, să vorbească în locul meu.
“Infatisarea unui cal il ajuta pe om sa fie mai bun”.Deveniţi mai buni, privind cu sufletul un cal!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

,,Ramuri de migdal înflorit” – O lecție despre speranță și renaștere

  „Ramuri de migdal înflorit” , de Van Gogh, este unul dintre tablourile pe care artistul le-a pictat în puținele momente de fericire pe care le-a avut. Pictura a fost realizată în februarie 1890, ca un cadou pentru nepotul său nou-născut, fiul fratelui său Theo, care a primit numele Vincent. Migdalul înflorit simbolizează renașterea, speranța și noile începuturi. Înflorește la începutul primăverii, uneori chiar în februarie, devenind un simbol al triumfului vieții asupra iernii. Este o lecție despre speranță și despre fericirea care se naște din fragilitate și din înrădăcinare în solul vieții. O pictură care ne deschide ochii spre frumusețe și inima spre lucrurile care contează: să te oprești și să privești, să respiri, să admiri cerul, să descoperi adevăratele bucurii. Astăzi, tabloul poate fi admirat la Muzeul Van Gogh din Amsterdam , unde rămâne o mărturie a sensibilității și talentului unic al pictorului. ,,Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.” ,,Î...

Lasă iubirea să fie farul tău

  Viața e atât de efemeră – o clipire, iar noi suntem mai fragili decât ne place să credem… Aș spune că suntem „fluturi de o zi”. Nu primim niciun contract de garanție când venim pe lume – cel mult o promisiune de a fi parteneri în propria noastră existență. Și chiar și această promisiune se rupe uneori: viața ne pune la încercare, ne cere un preț mare în lacrimi și durere. Nimeni nu ne garantează că vom fi fericiți, că ziua de mâine ne aparține, că „vom face…” sau „vom fi…”. Tot ce avem cu adevărat este darul de astăzi. Clipa pe care o respirăm acum este singura care ne aparține. Ne pierdem ușor viața, dar mai trist este că ne pierdem în detalii, în lucruri mărunte, uitând să prindem sensul vieții și al suferinței. Toate lucrurile prin care am trecut m-au întărit, dar nu m-au înrăit. Știu ce înseamnă să suferi, să pierzi oameni dragi, să cazi și să te ridici. De aceea, încerc să valorific clipa: să dăruiesc, să iubesc, să fac bine, să alin – așa cum pot, prin cuvânt. Tragic nu est...

Să-ți faci timp

Să-ți faci timp să miroși o floare, Să te înveșmânți cu ale ei culori. Învață să-ți lași parfumul în zare, Nu uita că pașii-ți sunt trecători.   Omule, știi cât prețuiește o clipă? Ai privit firul strivit de-un pas? Mult prea grăbit, întâmplările-s risipă De visuri întâmpinate la popas.   Găsește timp pentru tot ce te alină, Pentru taina ascunsă în graiul naturii. Privește izvorul cum undele-i îngână Verdele furat din ochiul pădurii.   Ascultă pasărea cu al ei misterios cânt, Pe note divine te-nvață simplitatea. Ascunde-ți grijile în al înserării vânt, Fii una cu cel de lângă tine și cu divinitatea.   Dumnezeu se va uita în seiful inimii De vei strânge comori în locuri celeste. Vei fi slăvit de îngeri până la sfârșitul lumii, Oferindu-le cea mai frumoasă poveste.