Lacrimi stăpung tăcerea nopții

S-a înserat. Noaptea, veșmânt sculptat cu diamante ce strălucesc peste inimile tăcute, coboară tiptil peste întinderea orașului. Lacrimile, perle pierdute din colierul sufeinței străpung tăcerea nopții, dându-mi fiorul rece al necunoscutului, acest infinit obscur. Necunoașterea clipei de mâine este mai înfricoșătoare decât moartea.
Îmi rezerv câteva momente în care să fiu eu cu mine, să-mi conștientizez trăirile din această zi care este pe sfârșite. Atunci când îmi vine să plâng, scriu, atunci când simt că nu mai pot suporta durerea, scriu; toate stările converg spre scris, țelul existenței mele. Acum, gândurile neliniștite ce șerpuiesc prin cotloanele minții îmi rănesc visurile țesute cu migală de copilul din mine, perforând liniștea nopții. Toată ziua am avut inima cât un purice, germenii îngrijorării prinzând rădăcini adânci în solul bătătorit al inimii mele. Am așteptat o veste de la medicul ce îl tratează pe tata. Mă rugam în tăcere că analiza la inimă să-i iasă bine. Noaptea trecută am fost bântuită de atâtea simțăminte... simțeam că mă sufoc sub tsunamiul de gânduri întunecoase și dureroase. Am adormit cu greutate,târziu, sub mângâierea diafană a lunii, ce sta de strajă în palatu-i celest.

În sfârșit, am primit vestea că tata are nevoie de o intervenție la inima, că trebuie sa i se implanteze un stent în arterele inimii. Este o procedură care este destul de costisitoare, fiindu-i vitală pentru supraviețuire. Am rămas fără grai când am auzit cât costă o astfel de intervenție, însă cred că sănătatea tatălui este mult mai importantă decât banii. Mâine este ziua cea mare în care toate gândurile mele se vor îndrepta spre tata. Mă rog la Dumnezeu ca totul să decurgă bine, să-l pot îmbrățișa din nou, să-i pot spune cât de mult înseamnă pentru mine, să putem avea conversațiile noastre pe teme fotbalistice, ca mai înainte... să fie lângă mine. Nu prea i-am spus verbal ce simt pentru el pentru că am considerat că el e mereu lângă mine și poate simți dragostea mea. Imi este mult mai ușor să-mi exprim sentimentele în scris decât prin viu grai. Cu toate, că sunt o persoană extrovertită și sociabilă, nu mă simt confortabil în a-mi exprima sentimentele verbal în fața cuiva drag, prefer să arăt ce simt prin gesturi și acțiuni.
Acum, am realizat că e momentul să ne exprimăm sentimentele pentru cei dragi zi de zi, pentru că poate mâine nu vom mai avea această șansă. Noi,oameni gândim în felul următor: ”Măine o să spun, mâine o să fac... o să am timp, dar mai târziu. Însă, azi este singurul dar pe care îl avem chiar acum. Nu avem siguranța că mîine va exista. Viața este mult prea scurtă. Să nu îmbătrînim acumulând regrete pentru lucrurile pe care nu le-am făcut, pentru vorbele pe care nu le-am spus și pentru iubirile pe care nu le-am arătat. Pentru a nu regreta mîine, să facem azi tot ce ne aduce bucurie și liniște sufletească. Să nu amânăm pentru că amânarea este hoțul care ne fură vremea.
Închei acest eseu cu încredere și credință în Dumnezeu că tata va fi bine și că va supraviețui acestei furtuni, iar soarele va ieși luminos pe cerul vieții noastre.