Treceți la conținutul principal

Navigând în mijlocul furtunilor

Au început să mijească câteva raze de soare printre perdeau de nori plumburi ce mi-au acoperit viața în ultimele săptămâni. Așa cum se spune în popor: După ploaie iese și soarele. Sunt liniștită și bucuroasă că intervenția la inimă a tatălui a ieșit bine… simt că lucrurile reintră pe făgașul normal.
Vreau să cred că soarele va străluci tot mai puternic pe strada vieții mele iar mireasma primăverii îmi va inunda sufletul. Privirea mi se înseninează și încep să am deschidere către lucrurile frumoase din jur, pe care de multe ori le neglijăm, prinși fiind în vâltoarea evenimentelor. Îmi sunt datoare cu un zâmbet așa că schițez un surâs plin de candoare. În zâmbet citesc: iubire, acceptare, demnitate și autostimă, atât pentru mine cât și pentru cei ce mă înconjoară. Acum, pomișorii din curte par să fie scăldați în culorile vii ale speranței și optimismului.
Sunt emoționată la gândul că tata se va întoarce acasă în următoarele ore și îl voi putea îmbrățișa strâns. În lipsa lui, am încercat să-mi transfer poverile, neliniștile și speranțele din suflet în acest jurnal electronic. Am învățat câteva lecții de viață prețioase în tot acest timp.
Noi, oamenii ne aflăm într-o călătorie de explorare, încercând să ne descoperim și să ne autocunoaștem.
Nu putem ajunge la această performanță fără provocări și încercări. Avem nevoie să fim puși în situații limită, pentru a ne testa și a evolua în această călătorie interioară. Suntem loviti de vânturi potrivnice şi valuri napraznice pe marea existenţei în care ne zbatem sa plutim lin şi să rămânem la supafaţa. Însă, Dumnezeu ne-a înzestrat cu tot ceea ce avem nevoie pentru a naviga prin felurite furtuni ca bolile, dezamăgirile şi tragediile.
Speranţa, perseverenţa, credinţa şi iubirea reprezinta colacul nostru de salvare. Să ne agăţăm de el cu toată forţa pentru a ieşi la limanul fericirii. Furtunile nu ne pot doborî dacă le înfruntăm cu o atitdine potrivită. Îmi vin în minte următoarele cuvinte înţelepte: ”Ceea ce nu ne doboară, ne face mai puternici”.
Am învățat faptul că orice obstacol este o oportunitate pentru un progres ulterior. Cei care transformă obstacolele în oportunităţi sunt învingători prin viață. Pentru a găsi calea spre lumină, e nevoie să trecem şi prin întuneric. Însă, credința ne este un far luminos ce ne va ajuta să ajungem la destinația dorită.
"Despre viata nu se poate scrie decat cu un toc inmuiat in lacrimi". Emil Cioran

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

,,Ramuri de migdal înflorit” – O lecție despre speranță și renaștere

  „Ramuri de migdal înflorit” , de Van Gogh, este unul dintre tablourile pe care artistul le-a pictat în puținele momente de fericire pe care le-a avut. Pictura a fost realizată în februarie 1890, ca un cadou pentru nepotul său nou-născut, fiul fratelui său Theo, care a primit numele Vincent. Migdalul înflorit simbolizează renașterea, speranța și noile începuturi. Înflorește la începutul primăverii, uneori chiar în februarie, devenind un simbol al triumfului vieții asupra iernii. Este o lecție despre speranță și despre fericirea care se naște din fragilitate și din înrădăcinare în solul vieții. O pictură care ne deschide ochii spre frumusețe și inima spre lucrurile care contează: să te oprești și să privești, să respiri, să admiri cerul, să descoperi adevăratele bucurii. Astăzi, tabloul poate fi admirat la Muzeul Van Gogh din Amsterdam , unde rămâne o mărturie a sensibilității și talentului unic al pictorului. ,,Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.” ,,Î...

Lasă iubirea să fie farul tău

  Viața e atât de efemeră – o clipire, iar noi suntem mai fragili decât ne place să credem… Aș spune că suntem „fluturi de o zi”. Nu primim niciun contract de garanție când venim pe lume – cel mult o promisiune de a fi parteneri în propria noastră existență. Și chiar și această promisiune se rupe uneori: viața ne pune la încercare, ne cere un preț mare în lacrimi și durere. Nimeni nu ne garantează că vom fi fericiți, că ziua de mâine ne aparține, că „vom face…” sau „vom fi…”. Tot ce avem cu adevărat este darul de astăzi. Clipa pe care o respirăm acum este singura care ne aparține. Ne pierdem ușor viața, dar mai trist este că ne pierdem în detalii, în lucruri mărunte, uitând să prindem sensul vieții și al suferinței. Toate lucrurile prin care am trecut m-au întărit, dar nu m-au înrăit. Știu ce înseamnă să suferi, să pierzi oameni dragi, să cazi și să te ridici. De aceea, încerc să valorific clipa: să dăruiesc, să iubesc, să fac bine, să alin – așa cum pot, prin cuvânt. Tragic nu est...

Să-ți faci timp

Să-ți faci timp să miroși o floare, Să te înveșmânți cu ale ei culori. Învață să-ți lași parfumul în zare, Nu uita că pașii-ți sunt trecători.   Omule, știi cât prețuiește o clipă? Ai privit firul strivit de-un pas? Mult prea grăbit, întâmplările-s risipă De visuri întâmpinate la popas.   Găsește timp pentru tot ce te alină, Pentru taina ascunsă în graiul naturii. Privește izvorul cum undele-i îngână Verdele furat din ochiul pădurii.   Ascultă pasărea cu al ei misterios cânt, Pe note divine te-nvață simplitatea. Ascunde-ți grijile în al înserării vânt, Fii una cu cel de lângă tine și cu divinitatea.   Dumnezeu se va uita în seiful inimii De vei strânge comori în locuri celeste. Vei fi slăvit de îngeri până la sfârșitul lumii, Oferindu-le cea mai frumoasă poveste.