Să ne amintim să zâmbim

Uneori, viaţa este asemeni unei jungle, un teren minat pe care păşim în fiecare secundă. Fără să ne dăm seama, problemele inerente cu care interacţionm în fiecare zi, ni se incolacesc de suflet asemenea lianelor. Senzaţia naturală este de a fugi, de a te îndepărta de dilemele existenţiale cu care te confrunți.
Practic de când venim pe lume şi până plecăm, avem în noi o zbatere continuă între dezamăgirea de a trăi sub povara efemerităţii trupului şi nevoia de cunoaştere, libertate şi veşnicie la care aspiră sufletul nostru. Vedem tot mai pregnant faptul că societatea zilelor noastre este incapabilă de a crea un echilibru între nevoile trupului şi cele ale sufletului. Atunci intervine o atitudine de apatie, simţindu-ne prea obosiți, sătuli de această realitate cenușie. Ne închidem în carapacea sufletului tot felul de trăiri negative ca: teama, anxietatea,frustrarea,invidia și neputința și nu mai stim ce înseamnă „ a ne bucura”.În aceste condiții, uităm să mai zâmbim, să trăim la intensitate clipa, să ne uităm în jur și să descoperim frumusețea care este imprimată în fiecare lucru...uităm să mai visăm, să ne deschidem sufletul spre trăiri perene care ne fac să fim persoane vii,exuberante.

Când mi se întâmplă să fiu acaparată de astfel de stări nedorite,îmi aduc aminte de o unealtă prețioasă și eficientă, pe care Dumnezeu mi-a pus-o în buzunarul sufletului,fără a-mi cere nimic în schimb, e vorba de: zâmbet. Așa cum ne punem ochelarii pentru a vedea mai bine în jur, la fel să ne punem pe chip zâmbetul pentru a vedea mai clar frumusețea vieții. E un sentiment atât de minunat să poți să zâmbești,indiferent de condițiile nefavorabile în care te afli. Eu am observat că, atunci când zâmbesc și am o atitudine pozitivă, și cei din jurul meu reacționează pozitiv,zâmbindu-mi la rândul lor. Mie,zâmbetul îmi oferă speranță, încredere în viață,puterea de a continua pe drumul întortocheat al vieții.
Încerc să găsesc motive de a zâmbi în fiecare zi...ce motiv mai important decât faptul că suntem în viață, faptul că repirăm, că trăim. Când mă gândesc că o să vină primăvara, simt că pe chip îmi înflorește un surâs.

Mă simt un fluture al iubirii care prinde aripi spre un cer plin de flori scăldate de vis. În momente dificile,de boală și durere,am realizat că un zâmbet mă poate ridica, că am puteri nebănuite ce izvorăsc din tărâmul celest.
Faptul de a conștientiza că iubim și nu mă refer doar în sens romantic, ci la a ”iubi” oamenii, copiii, florile, animalele, cerul,pământul, pădurea, marea...viața. E minunat să poți simți acest sentiment de origine divină care ne animă și ne îmbogățește viața.V-ați gândit vreodată cum ar fi fost să trăim fără iubire, fără să simțim, fără să-i descoperim latura aducătoare de fericire. Trebuie să înțelegem că suntem ființe ce au capacitatea de a iubi si a zâmbi. Pentru a face acest lucru,trebuie să realizăm faptul că suntem creați cu un scop, o misiune, un har ce ne-au fost date spre ale extinde și a le sluji altora.
Însă mai important e să putem ajunge la performanța de a zâmbi fără un motiv anume, ca și cum zâmbetul ar fi a doua noastră natură, gravat în inimi de către îngerii iubiri. Eu cred că oamenii vin pe lume cu zâmbetul învățat. De pildă, bebelușii când se nasc, zâmbesc și o fac atât de natural și frumos, fără să aibe un motiv anume.
Ar trebui acest fapt să ne îndemne să folosim zâmbetul, să ne îmbrăcăm cu el asa cum am face-o cu o haină ce ne face să părem fermecători.
Să ne amintim să zâmbim...să nu uităm că putem iubi și visa,iar viața ni se va părea mai ușoară.