Astăzi este ziua mamei, fiinţa căreia îi sunt datoare cu respect profund, căreia îi mulţumesc că mi-a dăruit viaţă. În aceasta zi m-am gândit să aştern pe hârtie câteva gânduri despre ea...să încerc să-i creionez portretul sufletesc ce-mi învăluie zi de zi fiinţa cu dragoste.
"Mama"-cuvântul cel mai sfânt şi înalţător pe care ar trebui să îl rostim cu condescendenţă şi căldură-n glas.
Ea e făptura care ne oferă primul zâmbet, primii paşi, primele cuvinte ce le purtăm în suflet toată viaţa.
Mama a fost cadru didactic, dedicându-şi anii în instruirea şi educarea celor mici... Din mâinile ei, au ieşit medici, avocaţi, profesori, jurnalişti, ingineri etc; oameni de un real folos societăţii. Mama a fost un cadru didactic căutat şi respectat de toţi cei ce au cunoscut-o. Ea mi-a insuflat şi mie acest simţ înalt al responsabilităţii, de a nu trata lucrurile cu superficialitate, ci de a mă implica total, fără rezerve în cauza pe care o susţin, în lucrurile în care cred. Ea a fost cea dintâi persoană care m-a familiarizat cu tainele învăţăturii şi mi-a deschis calea spre studiu, imprimându-mi ideea că cea mai mare bogăţie a unei persoane constă în mintea şi în sufletul său.
Mama este o persoană foarte puternică asemenea unei roci ce nu poate fi clintită, comunicativă, tenace, întodeauna cu zâmbetul pe buze, având pentru fiecare un cuvânt de încurajare. Cu ochii ei blânzi şi curaţi îmi explica şi mă ajuta să buchisesc literele abecedarului, să descifrez enigmele cuvintelor. Se vedea pe chipul ei că o pasiona tot ceea ce făcea în folosul elevilor, dovedind multă răbdare şi înţelegere. De multe ori stătea peste program, fiind complet absorbită de munca sa.Ea reprezintă pilonul familiei, construind în inimi edificiul dragostei şi credinţei. Mama mi-a încălzit existenţa cu dragostea ei sfântă şi mi-a luminat paşii cu chipul ei candid asemeni unui înger.
"Frumusetea paleste; iubirea se stinge, frunzele prieteniei cad; Secretul mamei este sa la supravietuiasca tuturor."
Mama-i suprem sacrificiu
Mama este cuvântul cel mai sfânt
rostit întâia oară,
suprem sacrificiu pe altarul vieţii,
zămislind iubirea.
Chipul ei senin şi surâzător
îmi strecura
în sufletu-mi cald de copil
aroma florilor de tei,
în amărăciunea greşelilor
de-o clipă.
Privirea-i înecată în lumină îmi dădea
rostit întâia oară,
suprem sacrificiu pe altarul vieţii,
zămislind iubirea.
Chipul ei senin şi surâzător
îmi strecura
în sufletu-mi cald de copil
aroma florilor de tei,
în amărăciunea greşelilor
de-o clipă.
Privirea-i înecată în lumină îmi dădea
aripi să zbor
spre tărâmul viselor neîntinate;
vocea ei duioasă şi mâna sa catifelată
îmi alinau durerile,
când petala clipelor îmi era frântă
de furioasa amăgire.
Surâsu-i de albe şi tainice mărgăritare
îmi lăsa eternitatea,
liniştea dimineţilor de primăvară,
seninul cerului.
Ochii ei blânzi, spălaţi de roua iertării
îmi descifrau
spre tărâmul viselor neîntinate;
vocea ei duioasă şi mâna sa catifelată
îmi alinau durerile,
când petala clipelor îmi era frântă
de furioasa amăgire.
Surâsu-i de albe şi tainice mărgăritare
îmi lăsa eternitatea,
liniştea dimineţilor de primăvară,
seninul cerului.
Ochii ei blânzi, spălaţi de roua iertării
îmi descifrau
enigmele existenţei, ale dragostei şi morţii.
Comentarii
Trimiteți un comentariu