Treceți la conținutul principal

Marea dragoste

Mi se cuibărise în suflet un dulce dor…al iubirii mareţ fior. Deşi îl cunoscusem cu câteva ore înainte, simţeam că vreau să-l revăd, să-i vorbesc, să mă bucur de prezenţa lui misterioasă care-mi sporea dragostea adăpostită fără veste în inima mea. Am realizat că încă e timp, el nu apăruse. M-am aşezat pe nisipul fin, mi-am scos din geantă jurnalul şi un creion şi am început să aştern pe foaie tot ceea ce simţeam.

„Iubitul meu, stau şi te aştept la malul mării, nerăbdarea şi speranţa copleşindu-mi întreaga fiinţă. Sufletul meu e un pescăruş singuratic ce te strigă neîncetat, iubirea mea. Oare mă poţi auzi? Aş vrea atât de mult să auzi strigătul inimii mele ce te cheamă să-i alini dorul şi să apari din nou pe această plajă în care lumile ni s-au intersectat. Mi-e dor de ochii tăi în care sufletul meu citea nemărginirea. Eu consider că nu te-am găsit, ci că te-am regăsit după lungi căutări. Binecuvântata mare ne-a adus împreună, ne-a unit sufletele ce tânjeau după aceste clipe celeste ce le-am trăit noi doi. Oare simţi şi tu la fel? Ai simţit conexiunea specială şi perfectă dintre noi?
În acele clipe de dragoste, am simţit atingerea suavă a îngerilor, care ne-au acoperit cu aripile lor şi ne-au sărutat sufletele chinuite de dor. Am simţit că suntem binecuvântaţi cu cea mai frumoasă dragoste.

Vezi mai multe video din Muzica
La fel ca marea, tu iubitul meu, eşti plin de mister şi profunzime. Vreau să plonjez în valurile sufletului tău şi să scot la suprafaţă secretul care zace în adâncimile tale. Mi-ai făcut inima să râdă de fericire. Ea tresaltă atunci când îţi rostesc numele. Oare de ce? Cred că ea te-a recunoscut din prima clipă ca fiind jumătatea ei...marea dragoste".
Mi-am dat seama că se făcuse târziu. Timpul a zburat atât de iute în timp ce scriam. Eram pe un tărâm minunat-acel al dragostei. Acolo unde nu există timp, nici spaţiu, ci doar emoţii pure, dorinţe puternice şi sentimente alese. Mă aflam într-un carusel al emoţiilor din care doream să nu mai cobor. Am rămas pe acea plajă aşteptând ca iubirea să reapară şi să alunge amurgul definitiv din viaţa mea.

Vezi mai multe imagini Haioase

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Puterea gesturilor care luminează

  Eu cred că nu trebuie să aşteptăm un moment special pentru a dărui sau pentru a ne arăta iubirea faţă de cei din jur. Fiecare clipă este preţioasă și poate deveni prilejul perfect pentru un gest care aduce lumină. În fiecare zi ar fi bine să ne raportăm la verbul „a dărui”. Este cel mai frumos cuvânt, ce ne învaţă semnificaţia cuvântului „OM” „A dărui” şi „a primi” sunt două acțiuni care nu pot fi separate pe deplin. Atunci când oferim din toată inima, primim în schimb o bucurie care ne luminează chipul. Îmi dau seama că puterea de a dărui vine de la Dumnezeu, iar ca dăruirea să fie autentică trebuie să fie necondiţionată, fără a aştepta să ni se ofere ceva în schimb. Valoarea unui dar nu stă în bani, ci în încărcătura sufletească pe care o punem în el. Putem dărui un zâmbet, o rază de soare celor apăsați de tristeţe, un gând de lumină celor cuprinși de întuneric. Putem oferi iubire, bunătate, bucurie, speranță și sprijin celor care au mai puţin decât noi. Să fim asemenea arboril...

Miroase a liniște

În clipa asta ești în al nouălea cer, în clipa următoare, în cădere liberă. Și totuși, de jos se vede cerul cel mai bine, iar dacă-ți îndeși tălpile în pământul reavăn, poți înflori ca o magnolie cu vârfurile în infinit. Nicio cădere nu-i întâmplătoare, iar plutirea se învață privind la păsări, exersând în sinele tău zborul. Miroase a liniște. Versuri: Lavinia Elena Niculicea, 17.03.2024

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...