Plouă…plouă cu stropi de argint ce îmi strecoară în suflet clipele copilăriei încărcate de inocenţă şi curiozitate.Îmi aduc aminte cu nostalgie de momentele fericite când copil fiind cu ochi jucăuşi şi sfioşi mă aşezam pe genunchii tatei aşteptând ca el să mă răsfeţe cu raze calde de afecţiune şi să mă introducă în lumea fermecată a poveştilor.Mă mângâia cu căldură pe părul blond şi îmi spunea cuvinte şugubeţe pe care i le sorbeam cu viu interes.
Ropotul ploii mă trezeşte din dulcea reverie.Orologiul din perete ticăie obosit ora 9Înserarea s-a aşternut peste oraş.Clipele de dor ticăie grăbit în mine.Plouă atât de tare de parcă zăgazurile cerului s-au rupt şi ploaia neliniştită se grăbeşte să sărute şi să îmbrăţişeze pământul mistuit de chinurile grele ale dragostei.E o tainică aşteptare.La fel şi zăgazurile sufletului meu s-au rupt şi o ploaie de înfierbântate clipe de iubire se revarsă cu putere şi îmi înlănţuie strâns fiinţa ce îndelung a cerşit aceste clipe binecuvântate.Ploaia cântă o melodie ce îmi dă emoţia vie a dragostei.Încep să fredonez împreuna cu ea fiorul trăirilor de demult,de pe tărâmul îndepărtat al amintirilor.Mă uit pe fereastră la cerul acoperit de o mantie groasă şi închisă la culcare.Nicio stea nu se arată să mă atingă cu clipele-i vrăjite de dor.Am aşteptat cu nerăbdare să reapară steau iubirii,să-mi aprindă în suflet lumini de veşnicie şi de aprige dorinţe.Să-mi învăluie inima cu un văl de visuri albastre şi în astă noapte.Dar această stea e departe şi nu poate să străbată clipele de”acum” şi de”aici”.Ascult hipnotizată şoaptele seducătoare ale ploii. Vântul îmi susură printre crengi amintiri uitate.Fiinţa mea e înrobită de dulci promisiuni.
Ropotul iubirii cu patos mă încarcă şi grele sentimente tot mai tare mă încearcă.O ploaie sălbatică de romanţate trăiri îmi udă fiinţa uscată de deşertăciunea clipelor.Vântul de afară suflă cu măiestrie la nai un cântec nostalgic ce îmi saltă inima în ritmul dragostei şi imi răscoleşte amintirile ce zac cu dor în fiinţa mea.
Mi-aduc aminte de oamenii dragi mie,prieteni care deşi sunt departe fizic,îmi sunt aproape sufleteşte.Ei sunt ca nişte păsărele ce şi-au făcut cuib în sufletul meu.Chiar dacă sunt nevoite să plece pentru o vreme,ele nu uită cuibul l-a care s-au adăpostit şi se reîntorc bucuroase.Dar de fapt ce e prietenia?Prietenia înseamnă două inimi care bat în acelasi ritm şi cântă amîndouă pe notele iubirii.Prieten drag,gândul meu e veşnic călător şi neobosit zboară spre clipe de speranţă.Nici timpul,nici distanţa nu pot rupe firul de aur,rezistent al prieteniei,împletit din gânduri curate şi sentimente empatice.
Prieten e acela care îţi cunoaşte povestea,îţi înţelege trecutul şi te ascultă fără să te judece.Când eşti istovit şi nu mai poţi înainta,el îţi dă din energia sa.Un prieten adevărat îţi ştie gustul lacrimilor şi surâsul inimii.Plânge cu tine,râde cu tine şi împarte cu tine,nu doar clipele de azi şi pe cele de mâine.Atunci când greşeşti prietenul adevărat cu blândeţe te ceartă şi întotdeauna te iartă.Uneori nu e nevoie de cuvinte pentru a atinge inima unui prieten.Putem deschide uşa sufletului său cu o simplă privire scăldată de razele suave ale dragostei.Prietenii sunt două soluri diferite udate de aceleaşi ploi ce au rodit un fruct preţios:prietenia.Un prieten este un înger ce te acoperă cu aripile încrederii şi te luminează cu candela speranţei.Prietenul e colacul de salvare când simţi ca te îneci în apele adânci ale durerii.El e umbrarul şi oaza ta de linişte când arşiţa deznădejdii te-a cuprins.
Prietenia este balsamul divin ce ne vindecă inimile zdrobite.Prietenia adevărată este dulceaţa clipelor rupte din aştrii iubirii iar prietenia falsă este veninul clipelor ce ucide lent speranţele şi visurile din noi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu