E decembrie.Cerul e îmbrăcat cu o mantie pufoasa,gri-închis pentru a se apăra de frigul de afara.Aştept cu înfrigurare ca Crăiasa Iarna să aducă pe pământul dezgolit zăpada-covor de pace şi curăţenie-din Palatu-i de Cristal pentru a îmbrăca în alb străzile noroioase.
Dis-de dimineaţă îşi face apariţia Crăiasa Zăpezii,îmbrăcată în alb iar pe cap purtând o coroniţă brodata cu flori de promoroacă.Începe să presare peste tot în jur pulbere albă şi fină,o pulbere magică ce dă impresia că eşti într-un ţinut de basm.Mă îndrept spre fereastră pentru a privi primii fulgi de nea care cad cu bucurie,nerăbdători să îmbrăţişeze pământul gol şi pustit de doruri grele şi să-l acopere cu o mantie groasă şi scânteietoare pentru a-i alunga clipele de solitudine.Focul din sobă mă îmbie la visare şi mă duce în trecut,la anii copilăriei.În mine reînviu amintirile udate de lacrimile durerii şi ale bucuriei.Amintiri ce parcă focul interior le arde,le purifică de tot ce e efemer,murdar şi amar.Acum privesc cu ochi de copil tot ce se intâmplă în jurul meu.Melancolia clipelor de ieri se împleteşte cu existenţa vivace a prezentului.Ies afară,bucuroasă pentru a privi mai îndeaproape tabloul sublim al iernii pe care viaţa îl pictează în culorile vii ale dragostei şi armoniei. Nişte păsărele zgribulite îşi scutură aripile de zăpadă privind cu uimire şi încântare decorul pictat în alb.
Fulgii de zăpadă ce cad neîntrerupt din cer ca un potop de albe visuri,îmi par în aceste clipe de o nespusă bucurie,în care mă simt din nou copil,nişte îngeraşi veseli şi indrăgostiţi ce dansează fericiţi prin văzduh,purtându-mă într-o lume de poveste.Ei valsează uşor pe acordurile fine ale Naturii,lăsându-mă si eu purtată în dansul bucuriei împreună cu tot Pământul.Copacii sunt decoraţi cu beteală ca pentru sărbătoare de către Crăiasa Iarna.Albul Naturii îmi dă un sentiment de calm,de serenitate,de puritate şi iubire.Iau în palme zăpadă fină şi rece pentru a simţi fiorul iernii.Fac bulgări din omăt şi modelez un om de zăpadă.Se aud pe uliţă glasuri de copii ca nişte clinchete de clopoţei ce dau startul la bucurie şi joacă.Câţiva copii se îndreaptă cu săniile nerăbdători spre derdeluş,amintindu-mi de clipele in care copil fiind mă bucuram de belşug de zăpadă,aruncându-mă în nămeţii albii şi răcoroşi.
Intru în casă revigorată de atmosfera de iarnă şi de călătoria de pe tărâmul magic al zăpezii.Mă aşez cu obrajii îmbujoraţi lângă soba care arde,având în mâini o cană cu ceai fierbinte ce împrăştie în cameră un parfum discret de tei şi măceşe,gândindu-mă cum Zâna Iarnă ne aduce tuturor bucurie,visare,copilărie,belşug,bunătate şi entuziasm.Ea presară peste inimile noastre pulbere de pace şi veselie,dorinţa de a ne simţi din nou copii cu sufletele pure şi pline de speranţă.
5 ianuarie 2010
Dis-de dimineaţă îşi face apariţia Crăiasa Zăpezii,îmbrăcată în alb iar pe cap purtând o coroniţă brodata cu flori de promoroacă.Începe să presare peste tot în jur pulbere albă şi fină,o pulbere magică ce dă impresia că eşti într-un ţinut de basm.Mă îndrept spre fereastră pentru a privi primii fulgi de nea care cad cu bucurie,nerăbdători să îmbrăţişeze pământul gol şi pustit de doruri grele şi să-l acopere cu o mantie groasă şi scânteietoare pentru a-i alunga clipele de solitudine.Focul din sobă mă îmbie la visare şi mă duce în trecut,la anii copilăriei.În mine reînviu amintirile udate de lacrimile durerii şi ale bucuriei.Amintiri ce parcă focul interior le arde,le purifică de tot ce e efemer,murdar şi amar.Acum privesc cu ochi de copil tot ce se intâmplă în jurul meu.Melancolia clipelor de ieri se împleteşte cu existenţa vivace a prezentului.Ies afară,bucuroasă pentru a privi mai îndeaproape tabloul sublim al iernii pe care viaţa îl pictează în culorile vii ale dragostei şi armoniei. Nişte păsărele zgribulite îşi scutură aripile de zăpadă privind cu uimire şi încântare decorul pictat în alb.
Fulgii de zăpadă ce cad neîntrerupt din cer ca un potop de albe visuri,îmi par în aceste clipe de o nespusă bucurie,în care mă simt din nou copil,nişte îngeraşi veseli şi indrăgostiţi ce dansează fericiţi prin văzduh,purtându-mă într-o lume de poveste.Ei valsează uşor pe acordurile fine ale Naturii,lăsându-mă si eu purtată în dansul bucuriei împreună cu tot Pământul.Copacii sunt decoraţi cu beteală ca pentru sărbătoare de către Crăiasa Iarna.Albul Naturii îmi dă un sentiment de calm,de serenitate,de puritate şi iubire.Iau în palme zăpadă fină şi rece pentru a simţi fiorul iernii.Fac bulgări din omăt şi modelez un om de zăpadă.Se aud pe uliţă glasuri de copii ca nişte clinchete de clopoţei ce dau startul la bucurie şi joacă.Câţiva copii se îndreaptă cu săniile nerăbdători spre derdeluş,amintindu-mi de clipele in care copil fiind mă bucuram de belşug de zăpadă,aruncându-mă în nămeţii albii şi răcoroşi.
Intru în casă revigorată de atmosfera de iarnă şi de călătoria de pe tărâmul magic al zăpezii.Mă aşez cu obrajii îmbujoraţi lângă soba care arde,având în mâini o cană cu ceai fierbinte ce împrăştie în cameră un parfum discret de tei şi măceşe,gândindu-mă cum Zâna Iarnă ne aduce tuturor bucurie,visare,copilărie,belşug,bunătate şi entuziasm.Ea presară peste inimile noastre pulbere de pace şi veselie,dorinţa de a ne simţi din nou copii cu sufletele pure şi pline de speranţă.
5 ianuarie 2010
Comentarii
Trimiteți un comentariu