Lavi en rose

Dacă inimii i-ar fi crescut flori... Ce primăvară! Cuvintele ar fi umblat desculţe, timpul nu ar mai fi șchiopătat, dacă i-aș fi sărutat talpa. Răstorn clepsidra să trec mereu către început, gândul să-mi fie verde în miez de lume, nestrivit de pasul nopții. Fericirea-i perlă ascunsă în scoica clipei, stropită de o dulce amărăciune. Mai lasă-mi dreptul la vis– Paradis înflorind în tăceri. Mută-i hotarele către mâine, să glumesc cu stelele pe marginea unui râs neinventat. Sub pleoape mi se odihnesc Necuvintele.... Lavinia Elena Niculicea

Azi am luat o pauză de la poezie și am scris proză, mai exact un eseu despre viziunea mea asupra vieții: Viaţa mi s-a înfăţişat în metafore şi ecuaţii, pe care am încercat să le dezleg. Am înţeles că valoare ei e intrisecă, cu minusuri şi plusuri, iar rezultanta e atitudinea cultivată, principiile adoptate. Pe solul experienţelor individuale, mi-am cultivat valorile. Am învăţat să cad cu demnitate si tot de atatea ori să mă ridic, pentru că viaţa nu mi-a dat decât opţiunea, a lupta; să reconstuiesc cu paşi mărunţi edificiul Omului puternic. Iar pentru asta a trebuit mai întâi să fac cunoştinţă cu durerea. Mi-am descoperit limitele, privindu-mi in ochi fricile, slăbiciunile. Am învăţat că orice mare durere te schimbă. Sunt dureri care dor, dureri care te copleşesc şi dureri care te schimbă (care te fac mai puternic). Eu a trebuit să-mi iau oxigenul din straturile superioare ale demnităţii şi speranţei, fiind conştientă că plângerea de milă este un aer artificial, care doar îmi pr...

primăvara-i ceasul care îmi trezește visurile adormite sub zăpezi abstracte aștept florile să dea ora exactă în speranță!... îmi piept îmi ticăie tainele lumii iar timpul se rostește prin poeme alb-mov... Versuri:  Lavinia Elena Niculicea , 20.02.2020

voi face legământ cu visul să mă ajute să traversez norii ca un pieton etern îndrăgostit de privirea infinitului. în mersul împleticit al cuvintelor îmbătate de metafore îți caut pașii, rătăcesc iar și iar în carnea ta. nu știu a cui e urma… a ta sau a mea? visul anonim șlefuiește clipa, eternizându-o prin iubire... Versuri:  Lavinia Elena Niculicea

am pornit în căutarea copilul fără griji ce vâna fluturi pentru a-i prinde în insectarul sentimentelor mă pierd în lumina încâlcită a florilor ce-mi cade pe umerii goi dorul de orele în care îmi predai anatomia sufletului e un junghi intercostal ce a început să doară tot mai tare la fiecare trecere a anilor pe roșu consult dicționarele de argou să pot traduce sensul timpului pierdut în stațiile aglomerate dintre vise mă ghemuiesc ca pisica în jurul sobei să păstrez focul atingerilor imponderabile mai mult de un anotimp. Versuri:  Lavinia Elena Niculicea , 12.02.2020

Mi-e dor s-aud cum ochii-ți râd iar, tată, La glumele și poveștile de altădată... Mi-e dor de frumusețea încă nespusă a vieții, Mi-e dor să-ți mai văd chipul în pragul dimineții. Mi-e dor să culeg un strop de bine din soare, Să faci din orice zi o neuitată sărbătoare. Aș vrea timpul să spele-n izvoare, zilele negre, Să nu mai bată-n mine crivaț de doruri grele. Mi-e dor de pasul timpului candid și firesc, Ce călca alene prin iarba copilăriei mele, Mi-e dor de tot ce e bun și omenesc, Mi-e dor, și atunci îmi lipesc tâmpla de stele, Ți-am lăsat scrisori pe-a iernii prispă Le citesc mereu când inima mi-e tristă. Ele povestesc în graiul dulce-amar de-un dor, Lacrimă deghizată într-un poem călător. (Versuri:  Lavinia Elena Niculicea , 11 februarie 2020) Pentru că tatălui meu îi plăcea această melodie...

Tată, nu ai mai rămas să culegi anotimpurile mustind de viață, să-mi așezi în glastră copilăria. Vino, prinde-mi în păr primii ghiocei, primăvară să danseze prin minte un vals știut doar de noi. În grădina din fața casei, plivesc dorul sălbatic,  dar tot crește până la nori, îmbrăcând câmpiile sterpe. Te naști mereu în versul meu, sărutând tandru fruntea cuvintelor. Frământ metafore cu palmele viitorului adaug esența zărilor pierdute, să-ți pregătesc un tort de ziua ta. Clipele dulci-amărui le garnisesc cu amintiri, timpul se căznește să le sufle. În fiecare noapte reintri în visul meu. Încă nu am găsit o formulă să te pot păstra. Deranjată de mersul stelelor, adorm din nou în sudoarea răsăriturilor. Lavinia Elena Niculicea