Lavi en rose

Ploaia de azi cade cu mirare peste pământul meu, amestecat cu lacrimi şi zâmbete. Noroiul naşte flori cu mireasma dorului, cu gust de dragoste... Plouă liniştit asemeni unui vis din zori. Cu fiecare atingere a vieţii îmi cresc aripi de lumină – Nu mi le frânge! Doar priveşte-mi zborul lin, ameţitor, întrerupt doar de fericire. Acum pot zbura spre cerul tău, spălat de atâta  neuitare.

C e bine e atunci cand poti sa te exprimi prin arta... e o senzatie care nu poate fi descrisa in cuvinte, doar se trăieşte. Un artist- poet, scriitor, pictor- nu are limite de timp, de spatiu... se exprima atunci cand simte, are totala libertate şi asta mi se pare minunat. Atunci când creez, sufletul meu respiră... e un act atat de natural, încât orice efort e sinonim cu bucuria. Simt nevoia să scriu, aşa cum pasărea simte nevoie de a zbura. Eu vreau să fac cuvintele să vorbească în locul meu, de aceea tac şi scriu... Prin artă, sufletu-mi nu mai e pustiu. Tăcerea aruncă în mine cu bucăţi de dor, transformate în cuvinte... lacrima sângerie spune povestea unei inimi, zâmbetul aruncă peste suflet,un curcubeu de vise. Prin cuvinte, mă nasc din nou, în acea tăcere neînţeleasă, în care plouă cu dor. Deodată, s e aude ecoul unui vis... scânteiere de speranţă amestecată cu lacrimi.

Încerc să mă cunosc mai bine şi să-mi exploatez potentialul interior...Prin scris, poţi să stai faţă în faţă cu sufletul tău, ca intr-o oglindă, să-ţi priveşti cele mai adânci trăiri şi să realizezi "cine eşti" şi "ce poţi face". Dau glas sufletului prin scris...Atunci când scriu, sufletul cântă iubirea, respirând prin fiecare por, libertatea de a fi, bucuria de a simţi.  Las ca talentul să-mi inflorească la soarele iubirii de viaţă, de oameni, de cuvinte, de flori, de veşnicie... Iubirii i se pot găsi diverse comparații, dar trăirea ei este unică. Doar ea dă strălucire ochiilor, bogăție sufletului și plenitudine vieții. Iubirea e rațiunea mea de a experimenta clipa, când mai grea, când mai ușoară. Îmi deschid ușor cămările inimii, să intre în ea iubirea, aripă smulsă dintr-un înger ce trăiește în Cer, fericirea de ”A Fi”. Învăț să simt iubirea și mă înfior la atingerea ei catifelată. Ea mă înalță spre zările fericirii, care sunt mult prea departe pentru cel ce...

M i-ai coborât cerul în suflet am simţit ca iubesc...  liber, pur, profund, nebuneşte.  Prin cuvânt eu am făcut  pact  cu nemurirea,  să ţes în tine curcubeul fericirii. Mi-ai dăruit iubire  şi s-a înfăptui miracolul  de a mă naşte din nou.  Pe fila sufletului tău,  scriu visul, dorul,  zbuciumul şi fericirea.  Trăim poemul dragostei,  înfioraţi de rimele ei... Depărtarea nu poate  să strivească clipa asta, dulce-amară cădere în abisul vieţii.   http://youtu.be/jjJO31HPRhY

Ascult tăcută… şoaptele ploii de dor cad-n mine cu picuri de fior. Simt că păşesc pe marginea unui vis scăldat în pulberea fină a unui surâs. Te privesc cu ochii unei stele îndepărtate pierdută-n galaxia tainică a iluziilor amare. Îmi deschid larg porii sângerii ai inimii… să intre în ei respiraţia caldă a iubirii. Ai în ochi nostalgia cerului de primăvară, în inimă dulceaţa salcâmului în floare. Sărutul tău a lăsat o dâră pe obrazul meu… Tu mi-ai tatuat în suflet cuvântul „dor”.

Dragostea este esenţa trăirii noastre, cel mai înalt grad de simţire, cea mai eficientă modalitate de a ne decoperi pe noi în alţii… călătoria inimii spre fericire. Important e să conştientizăm iubirea, iar apoi trăirea ei va veni de la sine. Şi asta pentru ca avem plantată în noi sâmânţa iubirii. Trebuie să o hrănim constat cu lumină, bucurie, căldură umană, speranţă pentru a putea prinde rădăcini şi a da rod. E minunat să poţi iubi fără condiţii, fără limite... iubirea nu trebuie să fie doar unilaterală, ci trebuie s-o extindem. Am descoperit arta de a iubi oamenii, copiii, florile, animalele, cărţiile, poezia,cerul, pământul, pădurea, marea... viața. Da, a iubi este o artă, cea mai înaltă formă de expresie umană. Pentru a atinge desăvârşirea-n iubire, trebuie să o practicăm. Încerc să adun nectarul sufletului mea - iubirea-, şi să hrănesc inima lumii. În calitate de creator de cuvinte şi de emoţii, dorinţa mea este de a-mi simţi cititorul, de-ai descoperi trăirile profunde, de a-m...

Era spre sfârşitul unei zile toride de iulie. Soarele era un glob portocaliu pe un cer ce adunase în el toate nunaţele de albastru. Vântul adia uşor, răcorind pământul înfierbântat.Țărmul însorit era scăldat de razele vii ale soarelui. Deasupra mea era cerul senin, brăzdat de pescăruşi albi ce se roteau fericiţi în zborul lor lin şi ameţitor, celebrând minunatul dar, numit viaţă. Păsările îmi dădeau impresia că sunt nişte bărcuţe de hârtie, care plutesc uşor pe o mare cuprinsă de liniştea serii. Această imagine îmi amintea de momentele fericite ale copilăriei. Chiar dacă am devenit adult, copilăria păstrează mereu o aură a veseliei şi inocenţei. Incep să călătoresc în timp, la anii dulci ai copilăriei. Îmi amintesc cum mă plimbam desculţă pe iarba verde, stropită de rouă, simţindu-mi trupul firav înviorat. Mă văd alergând prin livada din spatele casei, aruncându-mă pe fânul cosit, ce-mi învăluia trupul cu mireasma sa proaspătă. Aşezată pe spate priveam cerul cu nori pufoşi, alburi şi...