Treceți la conținutul principal

Scriitorul - magician al cuvintelor



Scriitorul este un spirit atipic, neînţeles care îi ajută pe oameni să se descopere, să se imagineze acolo în opera sa şi să găsească soluţii la deficienţele emoţionale, ascunse în carapacea sufletului lor. Mi-am dorit să scriu din două motive:
Un prim motiv ar fi că, atunci când scriu, mă exprim cel mai bine, îmi fac cunoscute cele mai intime trăiri. De fapt, simt că mă transfigurez, devenind cu totul altă persoană, atunci când creez.
Un al doilea motiv ar fi că, prin scris sunt capabilă să ating coardele sensibile ale celor din jur. Mi se pare fascinant ca prin cuvinte să trezesc emoţii puternice celor ce mă
ascultă. Prin cuvintele mele pot să-i fac pe oameni să simtă în acelaşi timp cu mine bucuria, tristeţea, fericirea, suferinţa, speranţa şi entuziasmul. Nu este minunat acest lucru? Un creator are o astfel de putere.
Eu aş asemăna un creator cu un magician. Un magician poate să transforme un lucru, doar atingându-l cu bagheta-i magică. Un creator prin cuvinte poate crea magia, poate să-i vrăjească, să-i captiveze pe cei care îi citesc opera. 
Scriitorul, prin cuvinte meşteşugite şi pline de har, poate să atingă, să mişte sufletele oamenilor şi să le transforme asemenea alchimistului. Când scriu, îi introduc pe cei din jur într-un univers minunat, în care ei îşi retrăiesc copilăria, tinereţea, regăsindu-se în cuvintele mele. Mi-am dorit mult să am puterea de a trezi în ceilalţi emoţii estetice. Iar cuvintele au această energie, pot crea trăiri profunde. Cuvintele sunt vii şi pline de forţă, astfel încât pot să reveleze cele mai ascunse gânduri şi intenţii. Este important să folosim cuvintele cu scopul de a vindeca, de a zidi şi nu de a răni sau dărâma. Nu e mereu uşor să alegi cuvintele potrivite, dar e recompensator să ştim că prin cuvânt putem aduce un zâmbet pe feţele oamenilor şi stropi de bucurie în inima lor. Prin cuvinte, putem să schimbăm clipa nefastă şi să îmbogăţim viaţa unei persoane.
Autor: Lavinia Elena Niculicea

,,Scriitorul adevărat este un om care nu-şi găseşte cuvintele. Atunci le caută. Şi căutându-le, găseşte ceva mai bun." 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

,,Ramuri de migdal înflorit” – O lecție despre speranță și renaștere

  „Ramuri de migdal înflorit” , de Van Gogh, este unul dintre tablourile pe care artistul le-a pictat în puținele momente de fericire pe care le-a avut. Pictura a fost realizată în februarie 1890, ca un cadou pentru nepotul său nou-născut, fiul fratelui său Theo, care a primit numele Vincent. Migdalul înflorit simbolizează renașterea, speranța și noile începuturi. Înflorește la începutul primăverii, uneori chiar în februarie, devenind un simbol al triumfului vieții asupra iernii. Este o lecție despre speranță și despre fericirea care se naște din fragilitate și din înrădăcinare în solul vieții. O pictură care ne deschide ochii spre frumusețe și inima spre lucrurile care contează: să te oprești și să privești, să respiri, să admiri cerul, să descoperi adevăratele bucurii. Astăzi, tabloul poate fi admirat la Muzeul Van Gogh din Amsterdam , unde rămâne o mărturie a sensibilității și talentului unic al pictorului. ,,Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.” ,,Î...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...
2 comentarii
Citiți mai multe

Lasă iubirea să fie farul tău

  Viața e atât de efemeră – o clipire, iar noi suntem mai fragili decât ne place să credem… Aș spune că suntem „fluturi de o zi”. Nu primim niciun contract de garanție când venim pe lume – cel mult o promisiune de a fi parteneri în propria noastră existență. Și chiar și această promisiune se rupe uneori: viața ne pune la încercare, ne cere un preț mare în lacrimi și durere. Nimeni nu ne garantează că vom fi fericiți, că ziua de mâine ne aparține, că „vom face…” sau „vom fi…”. Tot ce avem cu adevărat este darul de astăzi. Clipa pe care o respirăm acum este singura care ne aparține. Ne pierdem ușor viața, dar mai trist este că ne pierdem în detalii, în lucruri mărunte, uitând să prindem sensul vieții și al suferinței. Toate lucrurile prin care am trecut m-au întărit, dar nu m-au înrăit. Știu ce înseamnă să suferi, să pierzi oameni dragi, să cazi și să te ridici. De aceea, încerc să valorific clipa: să dăruiesc, să iubesc, să fac bine, să alin – așa cum pot, prin cuvânt. Tragic nu est...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe