Povestea jurnalistului care ar putea schimba paradigma medicală a bolilor degenerative discale

I-am luat din nou un interviu lui Cristian Mureşanu, absolvent al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, dar care a ales să profeseze ca jurnalist în ultimii 30 de ani. A suferit 15 ani de o boală degenerativă a discurilor intervertebrale, deşi nu a făcut niciodată efort fizic, nu a avut accidente, căzături sau lovituri în zona spatelui. Conform statisticilor, peste 50% dintre români suferă dureri de spate, care ulterior vor aduce cu sine tot felul de forme ale bolii degenerative. Până în prezent, în ciuda descoperirilor uimitoare ale medicinei, farmaceuticii şi a chirurgiei, absolut nimic nu poate vindeca această boală, dar Cristian Mureşanu a demonstrat pe propriul său corp, că vindecarea este posibilă. Mai mult decât atât, el doreşte să afle secretele din spatele acestui mecanism regenerativ, pentru a le oferi o speranţă celor rămaşi fără nicio speranţă.

Lavinia Elena Niculicea: Există multe opinii legate de faptul că bolile degenerative discale ar fi corelate cu îmbătrânirea. Este adevărat ?

Cristian Mureșanu.: Într-o anumită perioadă de timp, cu 30-40 ani în urmă, se credea că cele mai multe boli degenerative ale discurilor, articulaţiilor şi ţesuturilor cartilaginoase ar fi corelate cu îmbătrânirea. Din păcate, în prezent, nu există nicio corelaţie între familia de boli degenerative discale şi îmbătrânire, deoarece vârsta la care încep să apară primele semne este cuprinsă în intervalul 20-30 ani. La  vârsta de 30 ani, boala poate atinge, în multe cazuri, gradul II de manifestare, cu dureri care apar des. În general, multe boli degenerative încep să apară la vârste tot mai tinere, precum Alzheimer, Parkinson, Accidentul Vascular Cerebral şi Bolile Cardiovasculare, iar acest fenomen este grav şi totodată paradoxal, deoarece speranţa medie de viaţă, creşte spre suta de ani. Conform statisticilor, trăiesc în prezent peste 80.000 de centenari în SUA şi se estimează că numărul lor, aproape se va dubla până înainte de anul 2030. Dar oare câţi dintre ei vor avea cel puţin o stare acceptabilă de sănătate (pentru că nu putem spune că vor fi perfect sănătoşi)?

Lavinia: Atunci când mi-ai trimis un rezumat în limba română al celui de-al doilea articol, care se va publica în scurt timp în Revista Current Topics in Medicinal Chemistry, lucrul cel mai interesant a fost schematizarea pe 7 nivele a manifestării bolii degenerative. Cititorii noştri ar fi interesaţi de un rezumat, la nivelul unui absolvent cu studii medii.

C.M.: Am împărţit domeniul de studiu şi lanţul de cauze-efecte pe 7 nivele ale corpului vizibil (de la vizibil la invizibil), astfel că, pe măsură ce tehnica putea explora şi vizualiza procese biologice pe suprafeţe din ce în ce mai mici, boala degenerativă revela specialiştilor comportamente tot mai complexe şi ramificate. Noi eram obişnuiţi să observăm problemele punctual, ca şi când un anumit factor perturbator acţionează unic şi unilateral într-o zonă specifică a corpului. Acest fapt putea fi asociat unei anumite proceduri medicale sau farmaceutice, care corecta situaţia. Dar această abordare, a fost şi este în continuare greşită. Un exemplu metaforic ar fi că, dacă avem o durere de cap, atunci problema ar fi undeva în cap. În majoritatea cazurilor, această prezumţie este falsă. În urmă cu sute de ani, medicina aborda problemele în funcţie de cât de ,,vizibile” erau ele cu ochiul liber. Boala degenerativă, în general, şi bolile de inimă, în particular, erau foarte puţin cunoscute sau înţelese, deoarece speranţa medie de viaţă, de abia trecea de 40 de ani, vârstă la care cei mai mulţi oameni nu apucau să manifeste aceste boli. Se credea că inflamaţia cronică era cauza principală a bolii degenerative discale, dar astăzi este demonstrat, fără nicio urmă de îndoială, faptul că inflamaţia nu este decât un efect al unor cauze din profunzime.

a)      Evident, primul nivel este corpul fizic întreg, cu inflamaţii extinse, la nivelul dermei uşor de observat şi localizat, deformări, leziuni şi alte probleme vizibile.

b)      Al doilea nivel este cel al ţesuturilor interne, unde diferite alte manifestări şi patologii erau, mai degrabă, bănuite sau ipotetice. Dar, cu trecerea timpului, s-a aflat că discurile inflamate manifestă protruzii, care ating nervii spinali, ruperea inelului fibros, hernierea discului şi alte probleme. Tratamentele pe bază de antiinflamatoare şi miorelaxante nu vindecă şi nu încetinesc evoluţia bolii, însă se practică pe scară largă.

c)      Dar, nici acestea nu sunt cauze, ci efecte ale altor manifestări situate la nivelul extracelular, acesta fiind al treilea. Se vorbea din nou de cauze, cu mult mai multă încredere, dar tratamentele şi procedurile ce pot fi aplicate, începând cu acest nivel sunt încă în fază experimentală. S-a descoperit degradarea matricii extracelulare a discului intervertebral, pierderea apei (aşa numita uscare a discului), deficienţa alimentării cu nutrienţi, pierderi de proteoglicani şi pierderea vascularizării prin vase de sânge capilare. E greu de intervenit în asemenea detalii, pentru a reface întreaga funcţionalitate a discului. Cele mai multe experimente au oferit rezultate la şoareci, dar nu şi la om.

d)     Ştiinţa a progresat şi mai mult, trecând de la nivelul extracelular la cel intracelular, al 4-lea, deoarece fiecare celulă are un fel de minibaterie care o alimentează cu energie (ATP), iar aceasta era furnizată de mitocondrii. O serie de experimente uimitoare, de transfer mitocondrial (la şoareci) au relevat vindecări rapide ale unor boli foarte grave, prin simpla înlocuire a mitocondriilor nefuncţionale din punct de vedere energetic (dar care nu aveau şi mutaţii ale ADN-ului lor intern). Dezamăgirea a reapărut în momentul în care s-a încercat acest transfer la om. Pur şi simplu, corpul nostru recunoaşte prezenţa unor corpusculi străini, cu ajutorul detectorilor celulari de self (ceea ce îi este propriu) şi îi respinge.

e)      Atunci s-a propus o abordare şi mai profundă, adică restartarea reacţiilor de producere a ATP-ului, din interiorul mitocondriei. Suntem acum în al cincilea nivel de explorare. Cercetările sunt mai degrabă teoretice decât practice…, se caută diverşi agenţi metabolici care să stimuleze producţia de ATP. Chiar dacă acest lucru se întîmplă pentru o anumită perioadă de timp, cum corectăm celelalte probleme de la celelalte nivele ? Cum putem revasculariza inelul fibros, rehidrata, realimenta cu proteoglicani, etc ? Habar nu avem cum am putea face asta şi să facem asta la modul permanent. Dar ştiinţa nu se opreşte…, ceea ce mă face să fiu optimist. Întotdeauna apar idei novatoare care răstoarnă credinţe mai vechi şi astfel ştiinţa se reînoieşte pe sine.

f)       Descoperirea telomerilor, răsplătită cu un Premiu Nobel în anul 2009, a precizat faptul că orice ţesut care e format din celule cu telomeri tot mai scurţi, îmbătrîneşte şi degenerează tot mai rapid. A fost şocant! Oare aceasta să fie cea din ultimă cauză a celor mai multe boli degenerative şi a îmbătrânirii ? Acest al şaselea nivel de înţelegere a bolii degenerative, în general, precum şi a îmbătrînirii, părea şi încă mai pare, extrem de promiţător. În ceea ce priveşte experimentele, terapiile biomoleculare, activatorii de telomerază şi alte terapii genetice, nu au depăşit nivelul testelor de toxicitate pe model animal.

g)      Adevăratul şoc informaţional de abia acum a început să se producă, când Elizabeth Blackburn, laureata Premiului Nobel pentru descoperirea telomerilor, a început să publice articole şi cărţi despre influenţa stresului asupra lungimii telomerilor. Şi iată că am ajuns la cel de-al 7-lea nivel de înţelegere şi explorare a lanţului cauză-efect şi anume cel al minţii, al emoţiilor, al stărilor noastre de conştienţă, al stilului de viaţă. Aceasta înseamnă că boala degenerativă (referindu-mă la cea care nu e moştenită genetic), are o cauzalitate cu pondere semnificativă, posibil majoră, în stilul nostru de viaţă, folosirea abuzivă a resurselor corpului, emoţii distructive, mod de gândire prăpăstios, incorect şi preponderent negativ, distructiv faţă de propria persoană şi față de alţii de lângă noi. Oare vom fi în stare să vindecăm aşa ceva? Răspunsul este unul strict personal şi fiecare cititor îl poate formula pentru el însuşi.

Lavinia: Care crezi că ar fi cauzele acestei clase de maladii ?

C.M.: Aceasta e mama tuturor întrebărilor posibile şi imaginabile, legate de aceste maladii. După cum am detaliat mai devreme, ne confruntăm cu o structură de cauze, care acţionează multidimensional, adică pe ,,verticală” (metaforă), mai corect spus în profunzime, în toate cele şapte nivele şi simultan pe “orizontală” (metaforă), mai corect spus în ariile delimitate de fiecare nivel în parte: precum corpul ca întreg, ţesuturi, spaţiul extracelular, intracelular, mitocondrial, molecular (telomeric) şi psihoemoţional. Pe scurt, de la vizibil la invizibil, parcurgând gradat dimensiunile macro, micro, nano ajungând până la invizibil (mentalul, emoţionalul, sentimentele, programe subconştiente, etc.).

Lavinia: Şi totuşi medicina afirmă că odată ce a început un proces degenerativ, el nu mai poate fi oprit. Din acest motiv, ea afirmă că maladiile degenerative sunt incurabile. Cum ai explica aceasta din perspectiva experienţei tale ?

C.M.: Chiar dacă am putea determina cu maximă exactitate, toate cauzele şi am avea la dispoziţie toate terapiile, remediile şi tehnologiile pentru a acţiona simultan în toate aceste nivele, ei bine, nu am putea să le aplicăm, 24 de ore din 24. Mai mult decât atât, după întreruperea unui asemenea hiper-multitratament, cauzele vor continua să se manifeste, pentru simplu fapt ele nu dispar, şi astfel boala progresează mai departe. Medicina are dreptate atunci când afirmă că, odată ce a început un proces degenerativ, el nu mai poate fi oprit, dar, în acelaşi timp, corpul posedă un mecanism complementar, de regenerare, care la vârste tinere este foarte activ. Majoritatea dintre noi nu putem percepe faptul că, deşi au început să se manifeste mai multe procese degenerative, corpul le compensează, aproximativ cu aceeaşi viteză şi nu simţim nicio problemă. Până în prezent medicina a fost preocupată să studieze, cu detalii minuţioase, cât mai multe procese degenerative, dar, rareori puteam găsi, în baza de date PubMed, studii legate de procesele regenerative. Probabil, se credea că acestea sunt aleatoare sau insuficiente, însă toată lumea le are, absolut toate fiinţele umane.

Lavinia: Aşadar, dacă există un proces natural de regenerare, care se manifestă la toţi oamenii, atunci de ce nu apare vindecarea sau de ce nu poate fi oprită evoluţia bolii ?

C.M.: Pentru că datorită unor factori perturbatori, eficienţa acestora scade foarte mult, odată cu înaintarea în vârstă, dar, atenţie, nu vârsta determină sau influenţează regenerarea, ci combinaţia de factori din mediul înconjurător şi epuizarea resurselor corpului. Mecanismul regenerativ ar putea funcţiona la orice vârstă, dar noi îl inhibăm prin stil de viaţă incorect, dietă incorectă, gândire incorectă, vorbire incorectă, relaţii interumane incorecte, stres, suprasolicitare la locul de muncă şi în 5% din cazuri avem şi determinism genetic (sau predispoziţii). Atunci când boala degenerativă apare sever la vârsta copilăriei, este clar că mecanismele regenerative nu funcţionează şi ar trebui intervenit într-un anume fel, dar nu ştim cum să facem aceasta. Pacienţii care se află în asemenea situaţii, trebuie ei înşişi să ,,devină” cercetători şi să caute în arhive absolut tot ceea ce apare nou legat de boala lor. Poate că undeva în lume, cineva, la un moment dat, va descoperi un remediu, cel puţin cât să oprească boala acolo unde a ajuns. Este cunoscut cazul asistentei medicale Elaine DeLack, care a descoperit un amestec de substanţe ce poate opri evoluţia sclerozei multiple şi simptomele. De atunci, ea trăieşte o viaţă normală, împreună cu zeci de mii de pacienţi care au beneficiat de invenţia ei (care se comercializează peste tot în lume). La fel de celebru este cazul italianului Augusto Odone (eu fiind ultimul jurnalist care a mai apucat să facă un interviu cu el), care a descoperit amestecul de uleiuri, numit Lorenzo’s Oil şi care stabilizează ALD-ul (adrenoleucodistrofia), prelungind viaţa fiului său cu încă 33 de ani peste pronosticurile medicale, acesta fiind bolnav de la vârsta de 2 ani. Niciodată nu trebuie pierdută speranţa.

Lavinia: Şi totuşi, în cazul tău, vindecarea s-a produs cu o viteză mult mai mare decât cea cu care e evoluat boala în cei 15 ani de dinainte de începerea vindecării? Cum ai putea explica aceasta?

C.M.: Există două grupe mari în cadrul clasei de boli degenerative: cele care afectează ţesuturile, discurile, cartilagiile şi cele care afectează nervii (şi/sau muşchii). Aceste două grupe mari necesită abordări diferite. În cazul meu, biotransformarea a putut reface ţesuturile şi discurile, dar nervii nu au fost afectaţi de inflamaţia prelungită, care  s-a manifestat în corpul meu timp de peste 20 de ani. Atrag atenţia asupra faptului că, în timp ce o inflamaţie acută, de scurtă durată, e benefică pentru corp, cea cronică este distructivă şi poate ajunge să afecteze tecile de mielină, nu doar discurile. Legat de viteza cu care s-a produs vindecarea, în cazul meu există un paradox, deoarece cu setările fiziologice naturale, viteza de regenerare Vr este cel mult egală cu viteza de degenerare Vd, astfel că, imediat după vârsta de 20 ani, Vr începe să scadă gradat, iar dacă mai adăugăm factorii perturbatori, atunci Vd poate să crească. Odată ce Vd continuă să crească şi Vr continuă să scadă, boala devine tot mai severă, deoarece tot mai multă suprafaţă de ţesut începe să degenereze şi tot mai multe celule devin senescente şi culmea e că … nu este doar faptul că celulele devin senescente, ci ele trimit semnale la celulele sănătoase învecinate ca să ,,devină” şi ele celule senescente. Încă nu ştim de ce se întîmplă asta. Revenind la sistemul natural de regenerare, aşa cum ni l-a furnizat natura, în cel mai bun caz, Vr poate fi readus la nivelul lui Vd, însă asta ar însemna că se menţine boala pe loc, împreună cu tot ceea ce a degenerat sau a intrat în senescenţă. Există medicaţii, tehnologii de intervenţie medicală foarte moderne şi tratamente care ar putea face asta, dar numai pe o perioadă limitată de timp. Pe măsură ce tot mai multe celule devin senescente, procesul degenerativ devine tot mai greu de controlat, însă pacientul câştigă un interval de timp pe care îl poate folosi. Singura modalitate pentru a vindeca boala este startarea unui proces regenerativ cu viteză accelerată. Fără asta nu se poate.

Lavinia: Acesta e detaliul care pare de domeniul SF şi totuşi e real: regenerare accelerată timp de 13 ani. Este ca şi când ai reversa timpul biologic, compensând atât efectele îmbătrînirii naturale cât şi a proceselor degenerative, inflamaţii şi alte afecţiuni. Este posibil aşa ceva?

C.M.: Ceea ce s-a întâmplat în cazul meu, aparent contravine legilor naturale biologice, adică s-a produs un fenomen de regenerare accelerată, care nici după 13 ani încă nu s-a oprit. Se pare că, în prezent, îşi menţine o viteză mai lent crescătoare, dar care e încă mult mai mare decât Vd. Singurul mod de a reface complet ceea ce s-a distrus în timpul celor 15 ani de discopatie este de a stimula un mecanism regenerativ, care să se manifeste, cel puţin câţiva ani la rând, cu o viteză crescătoare (deci accelerată), pentru a compensa simultan, atât numărul de celule care degenerează, în fiecare secundă cu viteza Vd, cât şi de a repara celulele deja degenerate, timp de 15 ani la rând, şi mai mult decât atât, de a compensa înaintarea în vârstă, adică numărul de celule care devin senescente (îmbătrânite). După ce toate ţesuturile discurilor degenerate au fost regenerate, am crezut că procesul regenerativ accelerat se va stabiliza doar la un nivel compensator, însă surpriza a apărut pe măsură ce eu practicam hiper-biotransformări, la fiecare 3-5 zile. Mecanismul regenerativ a continuat să se manifeste accelerat, vindecând o parte din celulele devenite senescente, oprind trimiterea de semnale false către celulele sănătoase, cu alte cuvinte mi-a încetinit mult îmbătrânirea organelor şi a pielii (după cum se poate observa în fotografii). Dacă nu aş practica hiper-biotransformările (adică transferuri masive de factori de regenerare în sânge), atunci doar biotransformarea automată (care funcţionează 24 de ore din 24 de peste 13 ani) ar avea ca efect menţinerea unui Vr constant şi atunci a fost interesant să continui să fac experimente. Unele dintre ele, atenţie, pot fi temporar periculoase şi nu pot fi făcute oricum şi de către oricine. Cu o altă ocazie voi povesti ce mi s-a întîmplat în perioada 1 decembrie 2018 – 1 septembrie 2019, fapt care mi-a declanşat şi alte micro-mecanisme regenerative, însă etapele pe care le practic în prezent necesită o atenţie excepţională, altfel risc să produc distrugeri în organism. Aşadar, iată cât de multe lucruri sunt posibile, dar oamenii trebuie să înceapă să le studieze, să le aplice şi să parcurgă măcar primele etape, prin care am trecut şi eu. Nu e nevoie să acceadă spre etape în care se produc energii de foarte mare intensitate, ci doar să îşi vindece bolile şi să se bucure de o viaţă mai bună.

Lavinia: Ce ne poţi spune despre influenţa acestei biotransformări asupra maladiilor degenerative care nu au legătură cu ţesuturile, ci cu celulele neuronale ? Există vreo şansă de vindecare ?

C.M.: Aş spune că există, dar nu ştiu să spun care e metoda sau dacă biotransformarea ar putea să ajute. Cineva ar trebui să o probeze pe propria răspundere (eu nu am cum să o recomand, probabil că nici nu aş avea voie să fac asta) şi dacă se obţin unele rezultate, atunci să îmi scrie,… altfel nu am de unde să știu. Am citit articole în care se spune că, în anumite condiţii, tecile de mielină se pot reface, dar cercetătorilor nu le era suficient de clar care ar fi acele condiţii, pentru a putea fi duplicate de pacienţii care au paralizie. Miceal Ledwith (consilierul Papei), care a demonstrat de două ori asemenea vindecări mi-a spus o poveste uimitoare. În opinia sa, două lucruri au fost absolut esenţiale: a) timp de câteva ore pe zi să te vezi pe tine însuţi ca fiind un om perfect sănătos, fără nicio boală, deci repet, perfect sănătos şi nu cum că ,,urmează să te vindeci”, chestia cu ,,urmează să te vindeci” este total contraproductivă … şi b) el a aflat că nicio paralizie nu este totală, deoarece impulsurile continuă să se transmită spre creier, însă cu viteză foarte foarte redusă, astfel că, dacă ar fi menţinută o stare de continuă concentrare asupra unei mâini paralizate (de exemplu), atunci ea ar putea fi mişcată cu o viteză de câţiva milimetri per oră. Oare câţi dintre cei care au paralizii au verificat această afirmaţie, referitor la viteza impulsurilor neuronale? Ledwith mi-a spus următoarele, citez: “Dacă am compara viteza cu care impulsurile nervoase circulă în corpul nostru, atunci când tecile de mielină sunt în regulă, în comparaţie cu situaţia în care ele suferă afecţiuni, aşa cum este mielita transversă, atunci veţi începe să observaţi că, dacă, de exemplu, viteza de 240 km/h e viteza normală cu care circulă impulsurile nervoase în corpul nostru, atunci gândiţi-vă că dacă tecile de mielină sunt distruse, impulsul nervos trebuie să circule direct prin centrul axonului, (e doar un exemplu sugestiv) şi viteza lui scade de 100 ori, ajungând la 2,4 km/h, în cel mai bun caz.”  Problema cea mai mare, de fapt, a pacienţilor cu paralizie, nu este aceea că nu au încercat, ci este aceea că nu sunt obişnuiţi să manifeste o concentrare a minţii, unic focalizată, timp îndelungat, pentru a produce un asemenea rezultat, dar Ledwith s-a antrenat şi a reuşit imposibilul. La un moment dat, mi-a descris un eveniment extraordinar: observând faptul că paralizia sa nu era totală, s-a antrenat atât de mult, încât într-o după amiază, fiind în spital, blocat la pat şi perfuzat, a creat timp de 5 ore continuu acea focalizare a minţii la nivelul locomotor, s-a ridicat singur din pat, a parcurs o distanţă formidabilă de 1 metru până la chiuvetă, s-a spălat pe dinţi şi a revenit înapoi. În urma acestui exerciţiu extrem de extenuant, de maximă concentrare, s-a stimulat în corpul său un mecanism de refacere a tecilor de mielină şi în câteva săptămâni a fost externat în stare excepţional de bună. Încercaţi ceea ce a făcut Ledwith, dar încercaţi şi biotransformarea (până înainte ca paralizia să ajungă la aparatul reproducător) şi notaţi rezultatele. Citiţi în cartea mea la pag 168, paragraful numit CE ANUME DOREŞTE MICEAL LEDWITH SĂ NE EXPLICE?

Lavinia: Cunoşti vreun caz al unei persoane care să se fi vindecat cu ajutorul biotransformării, de alte afecţiuni decât cele de care ai suferit tu ?

C.M.: Da, este vorba de C.C. (a cărui mărturie de biotransformare există în cartea mea), care în anul 2017 a început să sufere de sindromul tunelului carpian la ambele mâini, maladie extrem de dureroasă şi incurabilă (considerată curabilă prin chirurgie, dar cu simptome postoperatorii de lungă durată sau pe viaţă). M-a contactat şi i-am reexplicat principiile biotransformării, dar totodată i-am recomandat o schimbare de mediu geografic. Vindecarea a fost miraculoasă, iar operaţia chirurgicală a fost evitată. În prezent, conduce maşina şi şi-a recâştigat întreaga mobilitate la nivelul degetelor. Este fabulos să citiţi cele două parţi ale mărturiei sale, publicată pe pagina mea de facebook: 

(https://www.facebook.com/notes/cristian-muresanu/m%C4%83rturia-vindec%C4%83rii-unei-maladii-incurabile-cu-ajutorul-biotransform%C4%83rii-dup%C4%83-2-/2310420842311913/?comment_id=10214239041671480&notif_id=1553798064395149&notif_t=comment_mention şi 

https://www.facebook.com/notes/cristian-muresanu/nout%C4%83%C5%A3i-m%C4%83rturia-vindec%C4%83rii-unei-maladii-incurabile-partea-2/2337592229594774/)

Lavinia: Cum ar putea cineva, care nu are nici experienţa ta ştiinţifică şi niciun fel de practică anterioară, dar care are o boală incurabilă medical, să practice această biotransformare, chiar dacă nu ştim efectul ei ulterior în alte maladii decât cele de care ai suferit?

C.M.: Observ că tot mai multă lume, atunci când aude cuvântul “ştiinţă”, devine uşor tulburată, poate dezamăgită sau chiar furioasă, din diverse motive, majoritatea false şi nejustificate. Dar aceasta e o reacţie automată la acea ştiinţă predată în şcoli şi facultăţi, care îţi pretinde eforturi deosebite, de a face faţă unor terminologii complexe, fenomene foarte dificile, ecuaţii foarte dificile, formule chimice foarte dificile, etc. În momentul în care am apărut eu cu promovarea “ştiinţei”, asta a fost prima reacţie, de respingere, negare, frustrare, neacceptare. Dar noi avem nevoie de ştiinţă. Fără ştiinţă nu există niciun progres. Însă e nevoie de o ştiinţă adaptată nevoilor noastre, care să fie direct implicată nevoilor noastre de zi cu zi. Aceasta există demult, iar eu doar am mediatiazat-o. Aşadar, nu e nevoie să fiţi specialişti şi experţi, pentru a înţelege cum să practicaţi biotransformarea. Tot ceea ce aveţi nevoie este să practicaţi cele 5 atitudini şi să exersaţi contracţiile musculare, cu ajutorul cărora fluidele regeneratoare din endometru să intre în circuitul sanguin, respectiv fluidele seminale la bărbat – care conţin factori de creştere şi regenerare – să fie recirculate în sânge. Acolo se află cea mai mare parte a resurselor (şi există dovezi ştiinţifice) care pot produce atât Vr > Vd cât şi Vr ↑↑ adică un Vr accelerat. Este pentru prima dată când afirm atât de direct şi condensat unde anume e nevoie să fie adusă practica, însă fac aceasta pe motiv că baza de date PubMed deja propune şi explică asemenea exerciţii. Există cel puţin 11 feluri de factori de regenerare în aceste fluide, capabile de a regenera aproape orice ţesut şi organ, dar încă nu se cunoaşte exact care din ele pot face aceasta, cum poate fi stimulată producţia lor şi cum anume să fie transferate în sânge. Factorii aceia regenerativi nu funcţionează dacă sunt reinjectaţi. Aici e problema. Trebuie să ajungem la acel nivel de maturizare încât să devenim capabili de a împinge acea graniţă aparentă dintre controlul subconştient muscular, automat, şi prin educaţie să îl facem să devină activ la nivelul minţii noastre conştiente. Eu am făcut aceasta şi alţii deja reuşesc să o facă, aşa că dumneavoastră de ce aţi crede că nu se poate ? Merită să încercaţi. La femei şi bărbaţi există anumite particularităţi pe care le pot explica la conferinţe. Citiţi cartea şi veniţi la conferinţe. Astăzi nu se mai poate vorbi de sisteme generalizate sau general valabile legate de sănătate, medicaţie şi terapii, ci ele se apropie tot mai mult de cele care sunt personalizate pe nevoile specifice fiecărui individ. De aceea, am considerat extrem de utile seminariile şi conferinţele, atât la nivel de grup restrâns, cât mai ales individualizate.

Lavinia: Ce mesaj ați putea transmite pacienţilor descurajaţi de sistemul medical din România?

C.M.: Să nu renunţe niciodată la a căuta remedii, să citească zilnic noutăţile ştiinţei, să practice maximum din ceea ce am putut oferi ca şi cunoaştere în emisiunile şi cărţile mele, să citească mai ales mărturiile directe ale celor care au reuşit să se vindece de boli asemănătoare cu a lor, să nu îşi piardă speranţa, iar dacă aş dori să îmi expun propriul meu motto după care mă orientez de peste 13 ani, atunci acesta ar fi următorul: ,,E mai bine să fiu sceptic, dar în căutare neobosită de dovezi; să accept un lucru care are o logică, dar să nu mă opresc acolo; să caut toate dovezile disponibile şi posibile, iar atunci când pur şi simplu anumite lucruri nu le pot dovedi, prefer să fiu neutru, sau să mă ocup de altele, care sunt mai urgente şi mai importante pentru traiul zilnic. De aici vine cumva şi natura noastră implicită de a fi mai degrabă sceptici decât creduli, însă orice exagerare într-un sens sau altul poate deveni potenţial dezastruoasă.” O să închei cu un citat filosofic: Adevărul căilor care conduc la încetarea a ceea ce este limitator sunt: 1) Punct de vedere corect, 2) Vorbire corectă, 3) Acţiune corectă, 4) Mod de viaţă corect, 5) Efort corect, 6) Voinţă corectă, 7) Atenţie corectă şi 8) Meditaţie corectă (citat din Titi Tudorancea, „Nirvana_Tehnici de meditaţie”, Ed. Societatea Informaţia, 1993)