Treceți la conținutul principal

For hope...



Azi, de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului, gândul îmi zboară către cei care au cunoscut fața hidoasă a acestei boli, cancerul. Cei care au supravieţuit acestei lupte crâncene cu acest temut inamic sunt puţini, dar speciali. Cunosc şi eu pe unii dintre ei. Cei mai mulţi sunt cei care au pierdut această luptă. Cei mai dragi. Cei mai speciali. Prieteni, vecini, cunoscuţi. La apogeul acestei dureri: Mama. 

Sunt Oameni, care trebuie scrişi cu majuscule pe filele vieţii. Oameni care nu pot fi numiţi învinşi. În această luptă, nu sunt învingători şi înfrânţi, ci oameni care au luptat şi iubit viaţa până la capăt. Cu demnitate, cu credință, cu speranță...
Viaţa m-a făcut să înţeleg că cea mai mare luptă este cu noi înşine. Şi e singura legală şi care poate fi câştigată. Celelalte lupte (cu oamenii, cu situaţiile) nu pot fi controlate şi nici nu ne creionează o aură de învingători. De multe ori, dăm o conotaţie eronată şi dramatică unor situaţii inerente de viaţă, lucruri de care peste 5, 10, 20 de ani, poate că nici nu ne vom mai aminti de ele.
Adevăratele tragedii şi marile dureri sunt acestea, când afli într-o zi vestea că ai o boală incurabilă, că trebuie să trăieşti cu sabia deasupra capului în fiecare clipă, că viaţa ta e asemenea unui castel de nisip care se năruie la fiecare val de neputinţă, de îndoială, de nedreptate, de durere, când cel de lângă tine îţi moare în braţe sau lângă tine. Marile dureri se trăiesc în tăcere. Ele vorbesc mai tare decât viaţa şi îşi fac ecou până dincolo de stele. Poate dacă am privi dincolo de zâmbetul unui om, i-am înțelege povestea, scrisă cu durere, sacrificiu, luptă, dor. Și poate ne-am schimba modul de a privi și a ne comporta cu cei de lângă noi.
Să fim solidari cu cei care luptă cu această boală. Să încercăm să le cunoaștem povestea, să le dăm o mână de ajutor sau poate doar ...un gând bun, din care să-și extragă dorința de a merge mai departe.
Lavinia Elena Niculicea

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

,,Ramuri de migdal înflorit” – O lecție despre speranță și renaștere

  „Ramuri de migdal înflorit” , de Van Gogh, este unul dintre tablourile pe care artistul le-a pictat în puținele momente de fericire pe care le-a avut. Pictura a fost realizată în februarie 1890, ca un cadou pentru nepotul său nou-născut, fiul fratelui său Theo, care a primit numele Vincent. Migdalul înflorit simbolizează renașterea, speranța și noile începuturi. Înflorește la începutul primăverii, uneori chiar în februarie, devenind un simbol al triumfului vieții asupra iernii. Este o lecție despre speranță și despre fericirea care se naște din fragilitate și din înrădăcinare în solul vieții. O pictură care ne deschide ochii spre frumusețe și inima spre lucrurile care contează: să te oprești și să privești, să respiri, să admiri cerul, să descoperi adevăratele bucurii. Astăzi, tabloul poate fi admirat la Muzeul Van Gogh din Amsterdam , unde rămâne o mărturie a sensibilității și talentului unic al pictorului. ,,Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.” ,,Î...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...
2 comentarii
Citiți mai multe

Lasă iubirea să fie farul tău

  Viața e atât de efemeră – o clipire, iar noi suntem mai fragili decât ne place să credem… Aș spune că suntem „fluturi de o zi”. Nu primim niciun contract de garanție când venim pe lume – cel mult o promisiune de a fi parteneri în propria noastră existență. Și chiar și această promisiune se rupe uneori: viața ne pune la încercare, ne cere un preț mare în lacrimi și durere. Nimeni nu ne garantează că vom fi fericiți, că ziua de mâine ne aparține, că „vom face…” sau „vom fi…”. Tot ce avem cu adevărat este darul de astăzi. Clipa pe care o respirăm acum este singura care ne aparține. Ne pierdem ușor viața, dar mai trist este că ne pierdem în detalii, în lucruri mărunte, uitând să prindem sensul vieții și al suferinței. Toate lucrurile prin care am trecut m-au întărit, dar nu m-au înrăit. Știu ce înseamnă să suferi, să pierzi oameni dragi, să cazi și să te ridici. De aceea, încerc să valorific clipa: să dăruiesc, să iubesc, să fac bine, să alin – așa cum pot, prin cuvânt. Tragic nu est...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe