Viaţa îmi strecoară-n inimă nostalgia după persoanele plecate, după lucrurile pierdute, după visurile abandonate, după clipele amânate. Da, viaţa ne dă plăcerea şi curiozitatea de alerga spre ea, ca un copil cu braţele deschise, dar şi regretul că suntem prea mici şi nu ajungem să o îmbrăţişăm chiar dacă ne ridicăm pe vârfuri… Viaţa ne răpeşte ani, oameni dragi, inimi pure şi preţul plătit constă în lacrimile, aşteptările, durerile, amintirile noastre. Însă, nu doar ne ia, ci ne şi oferă.
Viaţa mi-a oferit darul de a simţi profund clipele, de a le pune aripi şi de atinge stelele.
Viaţa mi-a predat lecţii grele, dar valoroase şi astfel am fost aptă să trec examenul iubirii. Tot ea m-a învăţat să aştept, să gust dulceata unei lacrimi şi amărăciunea unui zâmbet, să nu-mi vând pe nimic visurile, să-mi număr oamenii a căror inimă nu se poate cuantifica, să caut primăvara ascunsă-n ochii celor dragi şi să merg înainte când viaţa mă trage inapoi!
Am învăţat că aşa cum fluturele la început a fost omidă, tot la fel omul care zboară mai întâi trebuie să se târască.
Viaţa mi-a oferit darul de a simţi profund clipele, de a le pune aripi şi de atinge stelele.
Viaţa mi-a predat lecţii grele, dar valoroase şi astfel am fost aptă să trec examenul iubirii. Tot ea m-a învăţat să aştept, să gust dulceata unei lacrimi şi amărăciunea unui zâmbet, să nu-mi vând pe nimic visurile, să-mi număr oamenii a căror inimă nu se poate cuantifica, să caut primăvara ascunsă-n ochii celor dragi şi să merg înainte când viaţa mă trage inapoi!
Am învăţat că aşa cum fluturele la început a fost omidă, tot la fel omul care zboară mai întâi trebuie să se târască.
13.03.2015
Comentarii
Trimiteți un comentariu