Treceți la conținutul principal

Când viaţa te loveşte...


Consider că atunci când viaţa te înghesuie într-un colţ şi te simţi ameninţat sau pierdut, poţi să nu te pierzi cu firea dacă te gândeşti că eşti în spaţiul nemăsurat al inimii lui Dumnezeu. Acolo îţi vei regăsi visurile.
Când viaţa m-a lovit de multe ori, m-am gândit la un ciocan care deşi e dur, el loveşte un cui, nu pentru a-l distruge, ci pentru a-l fixa mai bine, sau bate bucata de fier pentru a o îndoi şi a o face funcţională. Da, loviturile dor, dar rezultatul întotdeauna aduce încântare, atât pentru cel lovit cât şi pentru cei ce privesc la ceea ce a ieşit frumos. Aşa e şi cu omul, în urma loviturilor devine puternic, ancorat în realităţi profunde, util, plin de învăţături, şlefuit pentru viitor. Primeşte lecţii dure, dar benefice pentru evoluţia personală. Vă ofer câteva pe care mi le-am însuşit eu:
Când viaţa te loveşte, afli cine te mângâie.
Când viaţa te trădează, descoperi cine de lângă tine e sincer.
Când prietenii dispar, îţi dai seamă câţi cunosc definiţia prieteniei.
Când problemele devin valuri înalte, înveţi că speranţa e colacul tău de salvare.
Când oamenii te părăsesc, înveţi că te poţi bază doar pe tine.
Când ninge peste tine cu fulgi de amăgire, simţi răcoarea visurilor ce se topesc printre degetele clipelor.
Când plouă cu stropi de singurătate, îmi amintesc că soarele vieţii doar s-a ascuns printre nori, nu e cu totul pierdut.
Când ţi se întâmplă o nenorocire, îmi dau seama de semnificaţia familiei, de valoarea oamenilor şi de neînsemnătatea lucrurilor.
Când atât de multe întrebări se ivesc pe buzele inimii, înţeleg că răspunsurile stau în lacrimile neplânse.
Când am spus: E imposibil! Viaţa m-a ajutat să spun: E posibil!
6.02.2015

Lavinia Elena Niculicea

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

,,Ramuri de migdal înflorit” – O lecție despre speranță și renaștere

  „Ramuri de migdal înflorit” , de Van Gogh, este unul dintre tablourile pe care artistul le-a pictat în puținele momente de fericire pe care le-a avut. Pictura a fost realizată în februarie 1890, ca un cadou pentru nepotul său nou-născut, fiul fratelui său Theo, care a primit numele Vincent. Migdalul înflorit simbolizează renașterea, speranța și noile începuturi. Înflorește la începutul primăverii, uneori chiar în februarie, devenind un simbol al triumfului vieții asupra iernii. Este o lecție despre speranță și despre fericirea care se naște din fragilitate și din înrădăcinare în solul vieții. O pictură care ne deschide ochii spre frumusețe și inima spre lucrurile care contează: să te oprești și să privești, să respiri, să admiri cerul, să descoperi adevăratele bucurii. Astăzi, tabloul poate fi admirat la Muzeul Van Gogh din Amsterdam , unde rămâne o mărturie a sensibilității și talentului unic al pictorului. ,,Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.” ,,Î...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Lasă iubirea să fie farul tău

  Viața e atât de efemeră – o clipire, iar noi suntem mai fragili decât ne place să credem… Aș spune că suntem „fluturi de o zi”. Nu primim niciun contract de garanție când venim pe lume – cel mult o promisiune de a fi parteneri în propria noastră existență. Și chiar și această promisiune se rupe uneori: viața ne pune la încercare, ne cere un preț mare în lacrimi și durere. Nimeni nu ne garantează că vom fi fericiți, că ziua de mâine ne aparține, că „vom face…” sau „vom fi…”. Tot ce avem cu adevărat este darul de astăzi. Clipa pe care o respirăm acum este singura care ne aparține. Ne pierdem ușor viața, dar mai trist este că ne pierdem în detalii, în lucruri mărunte, uitând să prindem sensul vieții și al suferinței. Toate lucrurile prin care am trecut m-au întărit, dar nu m-au înrăit. Știu ce înseamnă să suferi, să pierzi oameni dragi, să cazi și să te ridici. De aceea, încerc să valorific clipa: să dăruiesc, să iubesc, să fac bine, să alin – așa cum pot, prin cuvânt. Tragic nu est...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Să-ți faci timp

Să-ți faci timp să miroși o floare, Să te înveșmânți cu ale ei culori. Învață să-ți lași parfumul în zare, Nu uita că pașii-ți sunt trecători.   Omule, știi cât prețuiește o clipă? Ai privit firul strivit de-un pas? Mult prea grăbit, întâmplările-s risipă De visuri întâmpinate la popas.   Găsește timp pentru tot ce te alină, Pentru taina ascunsă în graiul naturii. Privește izvorul cum undele-i îngână Verdele furat din ochiul pădurii.   Ascultă pasărea cu al ei misterios cânt, Pe note divine te-nvață simplitatea. Ascunde-ți grijile în al înserării vânt, Fii una cu cel de lângă tine și cu divinitatea.   Dumnezeu se va uita în seiful inimii De vei strânge comori în locuri celeste. Vei fi slăvit de îngeri până la sfârșitul lumii, Oferindu-le cea mai frumoasă poveste.              
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe