Gânduri despre viaţă...

Viaţa e ca un tren ce aleargă cu viteză, ce se opreşte din când în când pentru a se alimenta cu visurile din noi - pasageri rătăciţi într-un colţ de gară, stând în sala de Aşteptare a fericirii, a împlinirii, a iubirii, a ceva ce ne dorim să ne întregească, să ne dea sentimentul că nu suntem singuri. Pe fiecare vagon stă scris: dorinţe, căutări, întrebări, visuri, speranţe, lacrimi, dureri, greşeli, regrete, aşteptări, iubiri, dezamăgiri, iluzii, bucurii, strădanii de a fi înţeleşi, de a rămâne noi înşine, lecţii şi binecuvântări. Stau şi mă întreb pe peron:
- Ce bilet am şi în care vagon voi ajunge?

Ca să ştim unde vom ajunge, mai întâi trebuie să ştim unde mergem, de ce, cum, cu cine mergem. Trenul vieţii nu aşteaptă să ne hotărâm şi nu opreşte unde şi când dorim noi. De multe ori, el trece pur şi simplu pe lângă noi. Lumea e efemeră şi simţim că nu avem suficient timp să iubim, să trăim…
- Sunt o simplă călătoare, îmi spun adesea în minte… Port cu mine prea multe bagaje, de care nu sunt sigură că îmi folosesc. Intru în tren cu nenumărate visuri. 
Mă aşez într-un loc unde pot să visez în linişte la ceva ce îmi face călătoria uşoară. Deschid fereastra şi las ca briza caldă a unui suflet să-mi mângâie singurătatea. Ochii mi se spală în izvoare de lut şi încep să văd cum e să fii Om. Aţipesc uneori, obosită de atâta vis, iar ochii mei te văd pe tine… Eşti undeva între suspin şi fericire, între flori şi spini… Te culeg cu privirea, străinul meu şi aduc în mine fericirea. Realizez că singura călătorie ce nu ne oboseşte e cea în care ne-am abandonat cu totul, aruncând pe fereastră grijile şi având cu noi singurul bagaj care merită: Iubirea.
Viaţa e a te găsi şi a te regăsi, a dori şi a căuta, a avea şi a fi… o cantitate potrivită de realitate şi vis. Viaţa e ceea ce mă face să pierd, să câştig, să urlu, să sper, să sufăr şi din nou şi din nou să iubesc.

Viaţa e o călătorie spre Paradis şi Infern. Cu bune şi rele, am învăţat că viaţa merge mai departe...

16.08.2013