M-am refugiat în cochilia inimii

Astăzi, m-am trezit cu dorinţa de a privi mai mult în interior decât în exterior. De pe pozitia sufletului, ai o altă viziune a lucrurilor... Începi să îţi pui întrebări, fiind primul semn că te interesează drumul cunoaşterii, iar răspunsurile vin, dacă îţi doreşti asta şi dacă cauţi, însă nu în exterior ci înăuntrul tău, acolo unde se află esenţa vieţii tale. Apoi inevitabil, vine reflectarea la tot Ceea ce eşti tu, la Cine eşti tu, în raport cu lumea, cu divinitatea.

Înţelegi că suferinţele, eşecurile, greşelile te constrâng să cobori în străfundurile tale, şi să vezi ca într-o oglindă, cine eşti tu cu adevărat, să te reîntorci la acea stare de umanitate, în care eşti mai umil, mai iertător, mai deschis către acele lucruri ce te îmbogăţesc spiritual. Pe drumul cunoaşterii sunt mulţi bolovani şi spini, nu se merge aşa oricum, trebuie să fii deschis şi către suferinţă, aşa cum eşti deschis spre bucurie. Spiritul tău funcţionează cel mai bine, atunci când îi dai libertatea de a cunoaşte toate faţetele vieţii: cu bucurii, dureri, greşeli, căderi, urcuşuri şi neîmpliniri.

 Înţelegi că nu contează durata existenţei tale, ci calitatea ei. Cum ai trăit? Cum ai iubit? Cât ai oferit celorlalţi din sufletul tău? Dacă la baza actelor tale au stat intenţii bune? Important e să laşi trandafiri  în sufletul celorlalţi, şi nu spini... să faci ca fiinţa ta să trăiască etern în conştiinţa umanităţii, dar mai ales în cea a lui Dumnezeu.

Da, astăzi, mi-am arătat mai mult latura filozofică, m-am refugiat în cochilia inimii mele, şi am putut să culeg perle... de adevăr, de lumină, de sinceritate, de linişte şi de iubire.

Cred ca cea mai importantă în ecuaţia vieţii este iubirea. Ea e cheia ce deschide comorile sufletului. O viaţă de Om capătă valoare când e trăită în iubire!