Treceți la conținutul principal

FEMEIA - ETERNUL VIS DE IUBIRE AL BĂRBATULUI


Femeia este eternul vis de iubire al bărbatului. Ea poate să adoarmă un bărbat în somnul dragostei cu vise albe de angelice trăiri. O femeie poate fi creativă şi încrezătoare în forţele proprii în măsura în care bărbatul de lângă ea o inspiră şi o răsfaţă cu iubire.
Femeia cu caracterul ei ludic, schimbător, gingaş şi inocent poate trezi copilul din fiecare bărbat. O femeie poate să fie un val de dor nebun ce scaldă ţărmul pustiu al sufletului masculin, al bărbatului. Bărbatul analizează femeia şi constată că ea este o mare adâncă de visuri măreţe ce poartă secretul iubirii şi al fericirii pe care niciun bărbat nu i-a descifrat încă misterul. Ea este un univers complex şi neînţeles, o creatură cu gesturi graţioase şi gânduri de stele, cu trăiri plurivalente, răscolind şi provocând consternare în sufletul bărbatului - copil şi adult - fire duală ce tânjeşte după picuri de iubire, care se scurg doar din inima unei femei. 

Bărbatul continuă să caute în fiecare femeie... dorul, visul, lumina, puterea, voinţa, feminitatea, înţelepciunea şi dragostea pentru că în fiecare femeie se găseste principiul complementar bărbatului, acea parte care-i lipseşte lui şi care-l face să se simtă întreg.
Femeile sunt asemenea florilor, ştiu să fie fragile dar şi puternice în ciuda vânturilor schimbătoare ale vremurilor. Aşa cum florile înfloresc dacă sunt hrănite cu lumină şi apă,  la fel şi femeile înfloresc dacă sunt hrănite cu multă iubire şi înţelegere. Sufletul unei femei, fără iubire se veştejeşte şi moare. Dacă bărbaţii le oferă femeilor multă iubire, ele vor lumina universul interior al bărbatului, învăţându-i puterea unui zâmbet, iar viaţa lor va fi impregnată de parfumul unic al femeii. Barbaţii vor simţi că viaţa lor capată alt sens, că ştiu să iubească şi să facă fericită o femeie. Când un bărbat oferă unei femei iubire, ea va radia, vă şti să creeze şi să păsteze într-o relaţie armonia şi echilibrul, va şti să se pună în valoare oricând şi să-şi stimuleze partenerul pentru reuşita cuplului. Ea va învăţa semnificaţia cuvîntului ”sacrificiu”, jertfindu-se pe altarul dragostei şi păşind încrezătoare pe cărările spinoase ale vieţii. 

Femeia e un real miracol deoarece ea este polivalentă, multifuncţională, având rolul de soţie, iubită, prietenă, mamă, fiică etc. Ea şi-a câştigat unele drepturi ce i-au fost cenzurate în alte epoci, în prezent are un alt statut, ceea ce îi conferă mai multă încredere în ea şi în ceilalţi, însă reversul medaliei este că femeia din zilele noastre şi-a cam pierdut feminitatea, masculinizându-se în încercarea de a avea o poziţie la un nivel egal cu cel al bărbatului. Când o femeie observă că este apreciată, poate realiza lucruri nebănuite, având forţa şi voinţa de a-şi ajuta bărbatul de lângă ea să-şi atingă visurile.
Bărbaţi, încetaţi să mai înţelegeţi femeia -eternul mister- ci străduiţi-vă s-o iubiţi neîncetat! Iubirea e combustibilul ce alimentează inima unei femei, dându-i sensul şi plinătatea fiinţei. Femeia vă şti să fie femeie atunci când bărbatul o va considera partea complementară a lui şi o va trata la valoarea statului ce i l-a conferit Dumnezeu. Aş dori să închei expunerea mea proprie asupra mitului feminin cu următorul citat care mi-a plăcut şi la care subscriu:
”Pentru a ajunge la inima unei femei , un bărbat trebuie să-şi folosească mai întâi propria sa inimă.”


Inima unei femei e plina de visuri, dorinte si doruri



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

,,Ramuri de migdal înflorit” – O lecție despre speranță și renaștere

  „Ramuri de migdal înflorit” , de Van Gogh, este unul dintre tablourile pe care artistul le-a pictat în puținele momente de fericire pe care le-a avut. Pictura a fost realizată în februarie 1890, ca un cadou pentru nepotul său nou-născut, fiul fratelui său Theo, care a primit numele Vincent. Migdalul înflorit simbolizează renașterea, speranța și noile începuturi. Înflorește la începutul primăverii, uneori chiar în februarie, devenind un simbol al triumfului vieții asupra iernii. Este o lecție despre speranță și despre fericirea care se naște din fragilitate și din înrădăcinare în solul vieții. O pictură care ne deschide ochii spre frumusețe și inima spre lucrurile care contează: să te oprești și să privești, să respiri, să admiri cerul, să descoperi adevăratele bucurii. Astăzi, tabloul poate fi admirat la Muzeul Van Gogh din Amsterdam , unde rămâne o mărturie a sensibilității și talentului unic al pictorului. ,,Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.” ,,Î...

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...

Lasă iubirea să fie farul tău

  Viața e atât de efemeră – o clipire, iar noi suntem mai fragili decât ne place să credem… Aș spune că suntem „fluturi de o zi”. Nu primim niciun contract de garanție când venim pe lume – cel mult o promisiune de a fi parteneri în propria noastră existență. Și chiar și această promisiune se rupe uneori: viața ne pune la încercare, ne cere un preț mare în lacrimi și durere. Nimeni nu ne garantează că vom fi fericiți, că ziua de mâine ne aparține, că „vom face…” sau „vom fi…”. Tot ce avem cu adevărat este darul de astăzi. Clipa pe care o respirăm acum este singura care ne aparține. Ne pierdem ușor viața, dar mai trist este că ne pierdem în detalii, în lucruri mărunte, uitând să prindem sensul vieții și al suferinței. Toate lucrurile prin care am trecut m-au întărit, dar nu m-au înrăit. Știu ce înseamnă să suferi, să pierzi oameni dragi, să cazi și să te ridici. De aceea, încerc să valorific clipa: să dăruiesc, să iubesc, să fac bine, să alin – așa cum pot, prin cuvânt. Tragic nu est...